Marinari spulberaţi de un şofer beat Un mort şi şase răniţi în urma unui accident grav petrecut în zona Cimitirului Palas din Constanţa

Petrică Trandafir, de 56 de ani, a murit, ieri dimineaţă, iar alte şase persoane au fost rănite, două dintre ele grav, după ce un şofer care se urcase băut la volan a intrat în plin într-un grup de pasageri care coborâseră dintr-un microbuz.
 
Accidentul a avut loc în jurul orei 5.00, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanţa, vizavi de Cimitirul Palas, unde un microbuz plin cu navigatori din Alaska oprise pe prima bandă a drumului pentru ca aceştia să îşi poată lua bagajele din remorcă. La un moment dat, şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, maşina izbind în plin grupul de pasageri.
 
Autoturismul a lovit apoi semiremorca microbuzului, Petrică Trandafir fiind prins între aceasta şi autoturisme. În urma accidentului, victima, în vârstă de 56 de ani, a murit, picioarele fiindu-i retezate pe loc. De asemenea, doi dintre pasagerii care se aflau în spatele remorcii pentru descărcarea bagajelor au fost răniţi grav, unuia dintre ei fiindu-i amputat piciorul. Alte patru persoane au suferit răni mai uşoare, două dintre acestea refuzând internarea în spital pentru îngrijiri medicale, preferând tratamentul ambulatoriu.
 
La faţa locului au ajuns echipaje ale Ambulanţei şi echipaje de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“, care i-au transportat pe răniţi la Spitalul Judeţean Constanţa.
 
Șoferul vinovat de producerea accidentului şi-a părăsit maşina la faţa locului şi a fugit, fiind prins de poliţişti o oră mai târziu, la locuinţa sa. Bărbatul, de 31 de ani, din Constanţa, a fost testat pentru stabilirea alcoolemiei, stabilindu-se că era băut, având o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Poliţiştii rutieri au primit, ieri după-amiază, rezultatele testelor de sânge ale şoferului care a provocat masacrul. El avea o alcoolemie de 1,60 mg la mie alcool pur în sânge.
 
Bogdan Savin a fost reţinut aseară, pentru 24 de ore, pentru ucidere din culpă, conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului. În această dimineaţă, la ora 10, el va fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 225

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 192

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 663

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 867

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 695

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 907

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 934

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2839

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 789

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 639

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 666

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 548

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1455

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 472

UPDATE Demonstrație în memoria victimelor accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 932