Mexican periculos extrădat din România. Supraveghea traficul de droguri în Portul Constanța. Oficial de la IGPR (video)

  • Cartelul mexican, format din foști militari, ar fi încercat să stabilească un cap de pod în portul Constanța

Un mexican periculos, membrul unui cartel semi-militarizat și acuzat că ar fi și autorul unor asasinate, plănuia în România o operațiune de trafic internațional de droguri, dar a fost prins și extrădat.

Cartelul mexican, format din foști militari, ar fi încercat să stabilească un cap de pod în portul Constanța, pentru traficul de droguri spre vestul Europei, au indicat sursele judiciare consultate de Știrile TVR.
 
Traficanții voiau să aducă în portul Constanța sute de kilograme de cocaină și metamfetamină, iar mexicanul venise în România să supravegheze operațiunea.

El a fost prins anul trecut, însă infomația a fost făcută publică abia acum, pentru că Departamentul de Combatere a Drogurilor din Statele Unite a arestat în toată această perioadă alți 230 de membri ai rețelei de traficanți.

Oficial de la IGPR

În cursul anului 2020, polițiștii Serviciul Antidrog din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au desfășurat investigații ce au vizat membrii unei mari rețele infracționale din Mexic, implicată în traficul internațional de droguri.

Acțiunea a beneficiat de colaborarea cu D.E.A., Homeland Security și respectiv US Marshals.

Aceasta a constat într-o cerere de comisie rogatorie formulată de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite, sub aspectul cercetării infracțiunilor de spălare de instrumente monetare, conspirație la spălare de bani, prelucrarea sau distribuirea cu scopul importării ilegale și importul de substanțe controlate, prevăzute de Codul Statelor Unite.


Aceste fapte sunt corespunzătoare în legislația română cu infracțiunile de trafic internațional de droguri de mare risc și spălarea banilor.

Succesul activităților polițienești desfășurate a dus la emiterea unui mandat provizoriu de arestare, în vederea extrădării, emis de autorităților judiciare din Statele Unite ale Americii, pe numele unui cetățean mexican, mandat ce a fost pus în aplicare de autoritățile române. 

Această operațiune a fost parte integrantă a operațiunii de amploare desfășurată de Drug Enforcement Administration, în care au fost realizate 230 de arestări și 11 mandate de percheziție.

În luna iulie a anului 2020, persoana de cetățenie mexicană care a făcut obiectul mandatului provizoriu de arestare a fost extrădată în Statele Unite ale Americii, urmând a fi judecată pentru acuzațiile care i-au fost aduse.

În realizarea acestei operaţiuni, poliţiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime și al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – P.T.F. Aeroport Otopeni.

Sursa foto: Captura video IGPR

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dobrogea - raiul tranzitului de droguri! Cele mai impresionante capturi de narcotice din Constanța și Tulcea

24 May 2021 1144

DIICOT Captură record de droguri, în Portul Constanța (video)

20 May 2021 1112

Droguri de 625 de milioane de euro, într-un depozit la Eforie. Sentința judecătorilor din Constanța rămâne neschimbată

30 Mar 2021 1659

Cea mai mare captură de pastile de captagon și hașiș din istoria DIICOT și a Poliției Române. Descoperirea, în Portul Constanța (galerie foto + video)

01 Sep 2020 2198

Revista presei locale

13 Mar 2019 1111

Flagrant! Trafic de droguri în Portul Turistic Tomis. Mascaţii au găsit pe jos mii de euro

15 Nov 2018 1505

Flagrant în Portul Tomis. Cetăţean ceh, arestat preventiv şi menţinut în spatele gratiilor

27 Jul 2018 1161

DIICOT Constanța. Cetăţean ceh, prins în flagrant în timp ce vindea droguri de mare risc în Portul Tomis (document)

13 Jun 2018 2150

Revista presei locale

31 Mar 2018 1638

Totul s-a decis la Constanţa! Începe judecata în dosarul celei mai mari capturi de cocaină din România (video)

28 Jan 2017 10484

Ministrul Petre Tobă și secretarul general Interpol au discutat despre captura de droguri din portul Constanţa

01 Jul 2016 1699

Drogurile din Portul Constanța, iată poziția oficială a DIICOT și numele suspecților (video)

01 Jul 2016 5195

UPDATE Două tone de cocaină în Portul Constanța!

01 Jul 2016 2838

Captură de zile mari în Portul Agigea Aproape 3,6 milioane de comprimate ecstasy trebuiau să ajungă în Olanda (galerie foto)

03 Jul 2015 1229

Peste o tonă de pre-precursori de droguri sintetice confiscate în Portul Agigea

02 Jul 2015 1582