Mihaela Cristina Grădinariu, numită preşedintele Judecătoriei Constanţa (documente)

Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţia de conducere, pentru care au candidat, a judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concursul sau examenul desfăşurat în perioada 27 martie - 24 iunie. În circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, Mihaela Cristina Grădinariu a fost numită preşedinte al Judecătoriei Constanţa, ea ocupând postul pe care îl deţine în prezent. Noul mandatul începe cu data de 15 iulie.
 
Mihaela Cristina Grădinariu deține, împreună cu soţul, conform celei mai recente declarații de avere (din 2013), puse la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, un teren intravilan de 1.238 de metri pătraţi, situat în localitatea Ovidiu, dar şi un apartament, amplasat în Constanţa (donaţie), în suprafaţă de 80,10 metri pătraţi. Tot prin intermediul unei donaţii, familia magistratului a intrat în posesia unui autoturism marca VW, model Golf IV, fabricat în 2002.
 
Familia judecătoarei Grădinariu mai are, potrivit declaraţiei de avere, cinci conturi curente ori echivalente (inclusiv card), deschise între anii 2008 şi 2012, cu o valoare totală de aproximativ 800 de lei, un depozit la Marfin Bank, de 16.592 de euro, deschis în 2013, un cont de economii (Banca Transilvania) deschis în 2008, de 22.500 de lei, precum şi două asigurări de viaţă, în valoare de circa 18.000 de lei. În categoria destinată veniturilor, judecătoarea a notat un venit anual salarial de 82.279 de lei, în timp ce soţul, Constantin Corneliu Grădinariu, angajat al Consiliului Concurenţei, la data completării declaraţiei, a primit 74.102 lei.
 
Mihaela Cristina Grădinariu nu are interese, conform propriilor declaraţii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanta cumpără servicii poștale și de curierat!

13 Apr 2024 584

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 457

Mihaela Cristina Grădinariu, noul președinte al Tribunalului Constanța! A luat una dintre cele mai mari medii pe țară! Avere și interese (DOCUMENTE)

03 Jul 2023 2085

Delegarea magistratului Mihaela Cristina Grădinariu ca președinte al Tribunalului Constanța, prelungită până în august

27 Jun 2023 1072

Conducerea Tribunalului Constanța și a Tribunalului Tulcea, în atenția Consiliului Superior al Magistraturii! Ce se discută

25 Jun 2023 1117

Concursul pentru conducerea instanțelor. Când va susține președintele Tribunalului Constanța testarea scrisă pentru funcție

17 May 2023 1185

Când susține președintele Tribunalului Constanța proiectul managerial, în cadrul concursului pentru funcție

14 Apr 2023 1162

Rămâne cum s-a stabilit Un singur candidat pentru conducerea Tribunalului Constanța!

01 Apr 2023 1627

Surpriză la concursul pentru funcțiile de conducere ale instanțelor din Constanța! Cine este singurul judecător înscris și pentru ce funcție a optat

25 Mar 2023 5164

De azi, cu unanimitate Iată cine este noul președinte al Tribunalului Constanța (DOCUMENTE)

27 Jan 2023 2186

Oficial Vicepreședintele Tribunalului Constanța iese la pensie. Ce alți judecători mai părăsesc sistemul

24 Dec 2022 2088

Șefa Secției Penale a Tribunalului Constanța iese la pensie. Ce s-a întâmplat cu cererea de pensionare a vicelui instanței

18 Nov 2022 1478

Noua conducere a Tribunalului Constanța. Averile magistraților numiți în funcții (DOCUMENTE)

05 Jan 2022 2573

Oficial Iată noua conducere a Tribunalului Constanța

04 Jan 2022 3655

Grădinariu, la Tribunalul Constanţa Cătălin Jigău, preşedintele Judecătoriei Constanţa. Cătălin Croitoru, la Judecătoria Medgidia

13 Jul 2018 2860