Mihaita Caratana, mentinut in arest

cio_des21.jpgTribunalul Constanţa a respins recursurile lui Mihăiţă Caratană şi pe ale tovarăşilor săi, prin care aceştia cereau instanţei eliberarea provizorie sub control judiciar. Cristian Enache Şapte, Ion Vişan şi Liviu Ghiorţu vor rămâne în arest. Iar asta, în condiţiile în care Mişu Caratană, fratele lui Mihăiţă, a fost eliberat încă de săptămâna trecută, în cazul său Tribunalul luând măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Cu alte cuvinte, Mişu nu are voie să plece din ţară fără să anunţe instanţa. Şapte, Vişan, Ghiorţu şi cel de-al doilea Caratană s-au adresat Tribunalului după ce, iniţial, cererea lor fusese respinsă de Judecătoria Constanţa. Probabil, încrezători în succesul repurtat la Tribunal de Mişu Caratană, cei patru indivizi s-au decis să-şi încerce şi ei şansele cu instanţa de recurs. Atâta doar că norocul nu le-a surâs şi au rămas în arest. Acuzaţiile care li se aduc celor cinci indivizi sunt de lipsire de libertate în mod ilegal, după ce, potrivit anchetatorilor, aproximativ 14 persoane ar fi fost obligate de aceştia să aibă grijă de animale, fiind ţinute în condiţii inimaginabile şi fiind împiedicate să fugă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Achitare pentru coruperea alegătorilor. Procurorii, nemulțumiți

09 Oct 2022 1204

Coruperea alegătorilor Procurorii din Constanța, nemulțumiți de achitarea fraților Caratană!

10 Jun 2022 760

Mișu și Mihăiță Caratană, achitați pentru coruperea alegătorilor! La fel și Dumitru Mitrenga

10 May 2022 1198

Exclusiv Fraţii Caratană şi apropiaţii lor, condamnaţi definitiv (document)

07 Nov 2016 5746