Militar, din Brigada 9 Mecanizată Mărăşeşti Constanţa, erou pentru americani. A salvat viaţa unor camarazi în Afganistan

Recent, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Baza Aeriană Kandahar, caporalul clasa a III-a Constantin Iosif din Batalionul 911 Infanterie „Capidava” Medgidia, unitate componentă a Brigăzii 9 Mecanizate Constanţa, a fost recompensat, de către partenerul american, cu medalia The Army Commendation C Device.

Decoraţia i-a fost acordată pentru modul profesionist în care a acționat, salvând viața camarazilor săi în Afganistan.

Veteran al teatrelor de operaţii, Constantin se află la a doua misiune într-un teatru de operaţii, de această dată alături de militarii Batalionului 495 Protecția Forței „Vulturii Negri”.
 
Ce s-a întâmplat

Pe timpul unei misiuni de consiliere privind securitatea desfășurării alegerilor prezidențiale în Afganistan, echipa condusă de către generalul de brigadă Edmond Mile Brown, comandantul TAAC-S a fost angajată cu foc de către un insurgent, la ieșirea dintr-o bază militară afgană.

Militarii americani se aflau în cadrul unui convoi al Batalionului 495 Protecția Forței „Vulturii Negri”.

Atacatorul a fost angajat imediat cu foc și neutralizat de către caporalul clasa a III-a Constantin Iosif, servant la mitralieră pe unul dintre autovehiculele MRAP.

Pentru modul în care a acționat aplicând procedurile standard de operare, militarul român a fost decorat de către partenerul american cu medalia The Army Commendation C Device, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Baza Aeriană Kandahar.

Sursa foto: Facebook/MApN, Lt. Gabriel Chiriloiu, Plt.maj.Marius Galanton
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cami

20 Nov, 2019 06:55

Felicitări

Articole asemanatoare

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 295

În Constanța Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al militarilor din Forțele Terestre, sărbătorit de Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”

23 Apr 2024 471

În Constanța, de Ziua Forțelor Terestre Române Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, la ceas de sărbătoare (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 653

Ziua Forțelor Terestre la VIVO! Mall Constanța! Militarii vor organiza o expoziţie de tehnică de luptă

18 Apr 2024 677

Știri ConstanțaTanchiștii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” în acțiune la Babadag (FOTO)

18 Apr 2024 411

Constanța Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 561

Județul Constanța Activități de instrucție, în poligonul de instrucție din localitatea Murfatlar (GALERIE FOTO)

09 Apr 2024 654

Ziua NATO, sărbătorită de Brigada 9 Mecanizată Mărășești

07 Apr 2024 466

Brigada 9 Mecanizată Mărășești, pe urmele eroilor Regimentului 34 Infanterie

29 Mar 2024 603

Exercițiul multinațional Justice Eagle 24, desfășurat de militarii din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța

16 Mar 2024 596

Județul Constanța Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” continuă promovarea carierei militare în școli (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 535

Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti" Constanța Instrucția continuă în cadrul exercițiului militar “Justice Eagle 24.1” (FOTO)

12 Mar 2024 688

Instruirea militarilor din județul Constanța la Centrul Secundar de Instruire în Luptă Babadag (GALERIE FOTO)

10 Mar 2024 533

Exercițiu al militarilor Brigăzii 9 Mecanizată "Mărășești" împreună cu parteneri din Republica Moldova (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 729

Instruire la înălțime Tabără de instrucție pentru militarii Brigăzii 9 Mecanizată "Mărășești" Constanța (FOTO)

04 Mar 2024 468