Ministerul Apărării Naționale numește în funcție trei generali


Prin ordine emise de Ministrul Apărării Naționale, datorită meritelor profesionalee de excepție, următorii generali au fost numiți în funcții de conducere, după cum urmează:

Generalul-maior Daniel Petrescu a fost numit, începând cu data de 13 august 2019, în funcția de locțiitor al șefului Statului Major al Apărării și înaintat, la data de 14 august 2019, prin decret al Președintelui României, la gradul de general-locotenent - cu trei stele. 
 
Generalul-locotenent Daniel Petrescu a îndeplinit, din august 2017 până la această dată, funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE). Experiența sa profesională include funcții deținute la nivel tactic, operativ și strategic în cadrul Forțelor Terestre Române, în comandamente NATO și în teatrele de operații. Este veteran al teatrelor de operații, cu misiuni executate în Angola (1995-1996-misiunea UNAVEM III și 1998-1999- misiunea MONUA), Albania (1997), iar la comanda Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” a executat misiuni în Kosovo (2003), Bosnia-Herțegovina (2004), Irak (2005) și Afganistan (2007).

În perioada iunie 2013 - iulie 2016, a îndeplinit funcția de Reprezentant militar al Şefului Statului Major General la Comandamentul Aliat pentru Transformare, Norfolk, Virginia, SUA.

Este șef de promoție al Institutului Militar de Infanterie „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu (promoția 1992), șef de promoție al Universității Naționale de Apărare „Carol I” (promoția 2003), absolvent „cu distincție” al Colegiului Național de Război din cadrul Universității Naționale de Apărare Washington DC, SUA, unde a urmat un master în „Strategie de securitate națională” (2011). Educația sa militară mai include un doctorat în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (București, 2010). De asemenea, este absolvent al Colegiului Întrunit de Comandă și Stat Major (JSCSC), Marea Britanie, unde a urmat Cursul avansat de comandă și stat major (2007-2008) și a absolvit masterul în studii de apărare la King’s College din Londra.


Generalul-maior Ovidiu Uifăleanu, a fost numit, începând cu data de 13 august 2019, în funcția de consilier coordonator domeniu al Ministrului Apărării Naționale. Atribuțiile de șef al Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT) sunt îndeplinite de generalul-maior Dorin Blaiu, comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului SMFT.
Generalul-maior Ovidiu Uifăleanu a îndeplinit, din august 2017 până în prezent, funcția de şef al SMFT. Experiența anterioară include funcțiile de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) (2015-2017), comandant al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” (2014-2015), precum și alte funcții de nivel operativ și tactic.

Este veteran al teatrelor de operații, cu misiuni executate în Bosnia- Herţegovina (2003) și Afganistan (comandant al Batalionului 812 Manevră „Șoimii Carpaților” - 2007 și locţiitor al şefului operaţiilor în Combined Team Zabul - 2012).


Este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Tancuri și Auto „Mihai Viteazul”, arma tancuri (1990), al Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea Interarme, specializarea conducere interarme, trupe de uscat (2001) și a absolvit Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii naţionale „Securitate şi bună guvernare”, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (2015). Printre studiile absolvite în afara țării se numără Colegiul de război – trupe de uscat, Carliste Barracks, Pennsylvania, SUA (2010), Cursul privind legislaţia conflictelor armate, Centrul Pfp de instruire din Ankara, Turcia (2008) și Cursul de politică şi concepte NATO, Şcoala NATO – Oberammergau, Germania (2005).


Generalul-maior Iulian Berdilă a fost numit, începând cu data de 20 august 2019, în funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).

Generalul-maior Iulian Berdilă a îndeplinit, din septembrie 2017 până în prezent, funcția de șef al Direcţiei planificare strategică din Statul Major al Apărării. Printre funcțiile îndeplinite anterior se numără cea de comandant al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” (2015-2017) și cea de şef de stat major al Diviziei 2 Infanterie „Getica” (2014-2015).

Ca veteran al teatrelor de operații a îndeplinit misiuni în Irak (ofiţer executiv al locţiitorului şefului de stat major pentru operaţii din cadrul Forţei Multinaţionale din Irak, 2006-2007) și Afganistan (comandant al Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” - 2011).

A absolvit Cursul de limbă engleză din Lackland Air Force Base şi Cursul de bază pentru ofiţeri de artilerie terestră din Fort Sill, SUA (1996), Cursul avansat pentru ofiţeri de artilerie la Fort Sill, SUA (2000), Colegiul de Comandă şi Stat Major al Forţelor Terestre din SUA (2003), studii de masterat în artă şi stiinţă militară (operaţii la nivel de teatru) la Şcoala Militară de Studii Avansate, Fort Leavenworth, Kansas, SUA (2004) și a obținut al doilea masterat în studii strategice la Colegiul de Război al Forţelor Terestre din SUA (2014).
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ultimele informații despre ambarcațiunea găsită răsturnată în mare, din partea MApN (FOTO)

05 Apr 2024 1160

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Postura NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre rămâne vitală”

05 Apr 2024 473

MApN Fragmente de dronă, găsite pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei

29 Mar 2024 489

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 694

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1278

Exercițiul multinațional Justice Eagle 24, desfășurat de militarii din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța

16 Mar 2024 596

Licitații Constanța Unitatea Militară 01556 Mangalia cumpără servicii de spălat, călcat, apretat articole textile

19 Feb 2024 633

Peste 5.000 de posturi de soldați profesioniști scoase la concurs de MApN. Ce condiții trebuie îndeplinite

13 Feb 2024 833

Unitatea Militară 02049 Constanța cumpără servicii de întreținere a aeronavelor

12 Feb 2024 759

Baza Navală Constanța, investiție importantă în trancheți și echipamente pentru acostarea fregatelor. Ce firme au luat contractul (DOCUMENT)

17 Jan 2024 744

Știri justiție Constanța Centrul de Scafandri Constanța, la judecată cu Pirotehnic New Art SRL, din Hunedoara

14 Jan 2024 748

Mesajul de Crăciun al Ministerului Apărării Naționale

24 Dec 2023 686

Ministerul Apărării Naţionale va avea anul viitor un buget în creştere cu 44,68%

18 Dec 2023 794

MApN Expoziția „100 de ani. 100 de obiecte”

15 Dec 2023 693

Întrevederea ministrului Apărării Naționale cu ambasadorul Poloniei la București

11 Dec 2023 753