LIVE Ministrul Mediului, prezent la lucrările de înnisipare la lotul 5, întreprinse de Van Oord România, la Eforie (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ministrul mediului, Tanczos Barna, este aşteptat mâine la Eforie unde încep lucrările de înnisipare la lotul 5.

Acestea se desfăşoară în cadrul proiectului de protecție și reabilitare a litoralului românesc al Mării Negre.

Proiectul este asemănător cu cel din Mamaia, acolo unde turiştii se plâng însă că au de mers prea mult de la şezlong până la apă. 

Suprafaţa totală a plajelor lărgite va fi de 50 de hectare. Şase kilometri de plaje. Din Eforie Sud până în Eforie Mord.  Investiţia totală se ridică la peste 100 de milioane de euro. Lucrările vor dura 3 ani.

Alături de ministru vor fi şi reprezentanti ai Autorităţii Naţionale Apele Române, ai ABADL, ai Agenţiei pentru Protecţia mediului şi ai Gărzii de Mediu, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Evenimentul se va desfășura în zona digului ECn1 la intrarea în Eforie Sud.


Prezenți la eveniment sunt primarul Chițac și Stere Hira, pe lângă invitații mai sus menționați. 


Marius Stamat, reprezentantul Van Oord
 

"Facem o prezentare a lucrărilor de înnisipare a lotului 5, început din 2021. La 1 iunie 2021 ne-am întâlnit pentru lucrările costiere, care au fost finalizate în mai. În vară nu s-au făcut lucrări pentru ca oamenii să beneficieze de plajă. Practic, în acest moment noi stam pe apa. Acum o săptămână aici nu era nisip. Acum avem 3 metri adâncime de nisip"  a precizat Stamat.

"Ulterior înnisipării, vom lucra în domeniul mediului. Vom dezvolta habitatul pentru două specii de scoici aflate sub protecție si a ierbii de mare.

 "Acestea sunt datele pe care am dorit să le prezint. În curând va ajunge și draga care va aduce nisip"


La eveniment a ajuns și președintele CJC, Mihai Lupu.  





 A luat cuvântul ministrul mediului. 

Ministrul mediului, Tanczos Barna


"Este o investiție pe termen lung. Zeci de an turiștii vor putea folosi aceste zone de plajă. Pe fonduri europene sunt aceste lucrări. Este o investiție a statului roman. Mă bucur că viteza cu care se lucrează acum este una bună. Se poate realiza obiectivul ca se lucrează cu cele mai bune utilaje. Mai sunt trei loturi care trebuiesc realizate. Mai trebuie reluate procedurile acolo, căci s-au anulat licitațiile. Din punctul de vedere a Ministerului Mediului protejarea biodiversității este foarte importantă. Speciile sunt mutate pentru a fi protejate cât se lucrează."

"După finalizare, vom merge mai departe pe procedura de amenajare a plajelor, pe modelul de la Constanța. Sper ca anul viitor să avem un câștigător"

Hristu Uzum, directorul ABADL ia cuvântul. 

Hristu Uzum, directorul ABADL

"Lucrarea lotul 5 a fost atribuită către Van Oord care a mai lucrat în alte trei loturi. La noi a demonstrat că este o companie de cuvânt. Felicitări, constructorului. Pe de altă parte, mai avem trei loturi de scos la licitație. Unul este în procedură de atribuire"



Ia cuvântul Mihai Lupu.

Președintele CJC, Mihai Lupu

"Mulțumesc domnilor directori. Litoralul românesc are nevoie de un masterplan. Vă felicit domnule ministru pentru că gândim împreună. Dispunem de o rezervă extraordinară. Până să vin aici, am avut discuții cu Institutul Național al Patrimoniului care întâmpină greutăți în descărcările arheologice."



În continuarea evenimentului a luat cuvântul Vergil Chițac.

 Vergil Chițac, primarul Constanței


"Am spus tot timpul și cred că se înțelege ca proiectul de reducere a eroziunii costiere este cel mai important proiect de la Revoluție încoace. Daca va fi gata și Cazinoul, pe timpul ministeriatului domnului Cseke. Viața e ironică. Cele mai importante proiecte s-au facut sub ministeriatul UDMR."

"Ne mai interesează ca și constănțeni un PUZ de la Portul Tomis până la intrare în Mamaia. Dar asta e o problema pe care o să o discut cu ministrul mediului"



În continurea evenimentului, urmează o pompare de nisip. 



 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România va susţine poziţia UE privind combaterea cauzelor şi efectelor încălzirii globale. Anunțul lui Tanczos Barna

10 Nov 2022 329

Primarul Vergil Chițac „Așteptăm să se finalizeze PUZ-ul după care preluăm plajele cu tot cu reglementările necesare“ (VIDEO)

18 Oct 2022 1785

LIVE VIDEO+TEXT Miniștrii Turismului și Mediului, în vizită oficială la Constanța. Exploatarea turistică a plajelor, pe ordinea de zi (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Oct 2022 893

LIVE VIDEO. Constanța Dezbateri pe tema exploatării turistice a plajelor extinse. Participă ministrul Mediului și ministrul Turismului (VIDEO)

18 Oct 2022 802

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, și Tánczos Barna, ministrul mediului, vin la Constanța!

14 Oct 2022 686

UPDATE Guvernul a aprobat plafonarea la 400 lei a preţului pe metrul cub de lemn de foc (VIDEO)

05 Oct 2022 764

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos și conducerea ANAR, așteptați marți la Eforie Sud

05 Sep 2022 781

Cele mai frumoase momente ale Cazinoului Constanța, de la abandon! Ziua din care Cazinoul ne-a lăsat să vedem că renaște (FOTO-VIDEO)

20 Aug 2022 2074

Ministrul Mediului „Nivelul radiaţiilor în perioada războiului nu a crescut niciodată nici în Ucraina, nici în România“ (VIDEO)

10 Aug 2022 620

Ministrul Mediului Calitatea aerului în zona barjelor blocate pe Dunăre, monitorizată

22 Jul 2022 757

Ședinţă extraordinară a Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă Măsurile cerute de Ministrul Mediului în contextul secetei și caniculei

21 Jul 2022 523

Ministrul Mediului anunţă restricţii la utilizarea apei potabile (VIDEO)

20 Jul 2022 1188

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, în misiune de relocare a unui urs observat la Băile Tușnad

08 Jul 2022 641

Ministrul Mediului. Trebuie să fim responsabili cu privire la utilizarea apei potabile

05 Jul 2022 493

Începând de mâine, în România intră în funcţiune sistemul de trasabilitate a deşeurilor. Anunțul făcut de Tanczos Barna

30 Jun 2022 774