Mircea Băsescu merge la doctor (rechizitoriu)

Judecătoarea Emilia Ganera, din Tribunalul Constanţa, a admis, ieri, ca fondată, cererea formulată de Mircea Băsescu şi i-a încuviinţat acestuia să părăsească imobilul în care locuieşte pentru a se prezenta la sediul unui cabinet medical, în vederea efectuării unui consult specific. Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, este judecat în stare de arest la domiciliu, pentru trafic de influenţă. În cauză, Marian Adrian Căpăţînă, fostul preşedinte al PDL Drăgăneşti - Olt, este suspectat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
 
Următorul termen a fost stabilit pentru data de 24 aprilie.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă (document)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE 2 Mircea Băsescu a primit patru ani cu executare. Marian Căpăţână are de executat trei ani (rechizitoriu+minută)

08 Jan 2016 2929

DNA a cerut cu executare Un fost președinte din PDL ar putea fi condamnat mâine de Tribunalul Constanța (rechizitoriu)

03 Jan 2016 3272

Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea în dosarul lui Mircea Băsescu

22 Dec 2015 1843

Pronunţarea în cazul lui Mircea Băsescu, amânată pentru anul viitor

21 Dec 2015 2020

Mircea Băsescu, achitat ori condamnat?

21 Dec 2015 2191

DNA cere închisoare cu executare Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână aşteaptă pronunţarea (galerie foto)

12 Dec 2015 3282

Marian Căpăţână, fost preşedinte PDL, menţinut sub control judiciar la Constanţa (rechizitoriu)

03 Dec 2015 2179

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân sub control judiciar

06 Oct 2015 1828

Veste proastă pentru un fost preşedinte din PDL! (rechizitoriu + minută Tribunal Constanţa)

05 Oct 2015 2413

Tribunalul Constanţa se pronunţă azi în dosarul lui Mircea Băsescu (rechizitoriu)

05 Oct 2015 1941

Ginerele lui Bercea Mondial, la Tribunalul Constanţa. Iată ce decizie a fost luată! (rechizitoriu)

02 Sep 2015 1972

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă, în aşteptarea verdictului la Curtea de Apel Constanţa (rechizitoriu)

18 Aug 2015 1980

Fost preşedinte PDL, menţinut sub control judiciar de Tribunalul Constanţa (rechizitoriu)

13 Aug 2015 1979

Veste bună pentru fratele lui Traian Băsescu şi pentru fostul preşedinte al PDL Drăgăneşti-Olt (rechizitoriu)

19 Jun 2015 1512

Hotărârea nu este definitivă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă au scăpat de arestul la domiciliu

18 Jun 2015 1999