Misiunile jandarmilor Grupării Mobile în perioada 28 august-04 septembrie, la Constanța



În perioada 28 august-04 septembrie a.c., peste 200 jandarmi ai Grupării Mobile au acţionat zilnic, în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă, în Constanţa şi pe litoralul Mării Negre, la Mamaia, Costinești și Vama Veche.  Au fost executate peste 100 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.

În această perioadă jandarmii au aplicat 727 sancţiuni contravenţionale, dintre care 298 avertismente scrise şi 429 amenzi, valoarea acestora fiind de 219300 lei.

Majoritatea sancțiunilor contavenționale au fost acordate pe linia comerţului ilegal cu produse de patiserie, (covrigi, gogoși, cornuri), fructe,(piersici, caise, fructe de pădure, mere glazurate) și  porumb fiert.

Recomandăm turiștilor să nu cumpere produse alimentare din locuri neautorizate, comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure condițiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu poate elibera bon de casa cu care să justificați tranzacția comercială si riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.

De asemenea,  jandarmii grupării au constatat  cinci  fapte de natură penală, dintre care  patru în mod independent şi una în cooperare cu Poliţia, fiind identificaţi șase făptuitori.
                                                                             
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bătaie pe plajă! Final de anchetă după scandalul monstru de la Costinești, din august 2023. Patru bărbați, trimiși în judecată (FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 1804

Declarații de avere Constanța Colonelul Florin Bogdan Boca, adjunct al comandantului Grupării de Jandarmi Mobile Tomis, avere și interese (DOCUMENTE)

10 Dec 2023 1019

Știri Constanța Mai multe persoane depistate cu substanțe interzise la festivalul de muzică electronică Sunwaves (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 1083

Când polițiștii, anchetatorii și oamenii legii din Constanța merită din plin felicitați

20 Aug 2023 1380

Jandarmul de la Costinești, fost luptător în Legiunea Străină! (FOTO+VIDEO)

18 Aug 2023 3140

Jandarmii din Constanța, prezenți la evenimentele din mini-vacanță. Va fi sărbătorită și „Ziua romilor ialomițeni“

11 Aug 2023 757

Jandarmii din Constanța sunt alături de cetățeni într-un weekend plin de evenimente

04 Aug 2023 938

Zeci de tineri din Constanța, depistați cu droguri asupra lor! Toate descoperirile, făcute doar în ultimul weekend (GALERIE FOTO)

31 Jul 2023 839

Colonelul Dima Constantin, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a ieșit la pensie!

18 Apr 2023 4396

În anul 2022, jandarmii Grupării Mobile Tomis au executat un număr de 13.721 misiuni

18 Jan 2023 1029

Jandarmii Grupării Mobile Constanța vor asigura măsurile de ordine de Revelion și Anul Nou

29 Dec 2022 885

#Dobrogea144 Colonel Dima Constantin, Comandantul Grupării de Jandarmi MobileTomis Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2022 1832

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța scoate la concurs cinci posturi vacante

12 Sep 2022 2017

Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța găzduiește trei elevi în practică

08 Jun 2022 1624

Jandarm de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis“ Constanța, medaliat de către Președintele României

02 Dec 2021 2324