Eveniment

Marinari români blocaţi pe navă în Libia. Emigranţi agresivi la bord. Ofiţerii sunt plecaţi din Constanţa. Situaţia este fără ieşire

Potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei noastre de Sindicatul Liber al Navigatorilor, reprezentat de inspector ITF Adrian Mihălcioiu, Aurel Stoica şi Costică Stici, nava NIVIN, sub pavilion Panama, propietar - o firmă din Panama, care ar aparţine unu armator sirian, se afla acum cinci zile în drum către Libia-Port Misurata venind din Italia.

Vasul a primit un apel/solicitare de la centrul de căutare şi salvare în Italia să se apropie de o ambarcaţiune, probabil suspectă, din zona lor de navigaţie.

Potrivit reprezentanţilor SLN era o ambarcaţiune care încerca să ajungă în Italia cu 90 de emigranţi.

Aceştia au urcat pe nava Nivin care se îndrepta catre Libia, numai că atunci când şi-au dat seama ca sunt în Libia şi nu în Italia, au devenit foarte agresivi.
 

Situaţia s-a schimbat radical: în port la Misurata, se pare că autorităţile nu au lăsat imigranţii să coboare de pe navă.

Astfel situaţia a devenit şi mai complicată: nava nu are unde să plece, este cu echipaj  la bord şi cu încă 90 de persoane considerate pasageri clandestini.


Printre membrii echipajului sunt şi doi ofiţeri români, plecaţi din Constanţa, care acum sunt blocaţi la bord.


Familiile sunt îngrijorate de soarta ofiţerilor români, iar SLN a apelat la Ministerul Afacerilor Externe  care, prin autoritatea pe care o are, să încerce să îi repatrieze pe cei doi din Libia.

SLN, prin cei trei reprezentanţi, mai apreciază că responsabil cu plata repatrierii, pe lângă armator, este si agentul de crewing.

Cei doi navigatori au ajuns practic, fără voia lor, într-o situaţie aproape fara iesire.

Aceştia nu sunt membri ai Sindicatului Liber al Navigatorilor.

SLN atrage încă o dată atenţia asupra pericolelor în care pot fi implicaţi navigatorii romani trimişi la muncă de unele agenţii de crewing, autorizate de ANR, pe nave care nu respecta anumite creiterii privind condiţiile de muncă şi viaţă şi nu sunt acoperite de  contracte colective de munca standard (naţionale sau tip ITF).
.  
 Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sindicatul Liber al Navigatorilor a prezentat astăzi raportul de activitate pe anul 2018 (document)

22 Dec 2018 544

Moș Crăciun va ajunge, cu sacul plin de daruri, la copiii membrilor Sindicatului Liber al Navigatorilor

12 Dec 2018 412

Cei peste 70 migranți de pe nava din Libia, debarcați astăzi. La bordul navei erau și marinari români

20 Nov 2018 412

Libia. Marinari români, blocaţi pe o navă cu 95 de migranţi. Ce noutăţi are Sindicatul Liber al Navigatorilor (galerie foto)

13 Nov 2018 428

Compania de navigație Massoel a intrat în legătură cu cei ce au luat ostatici 12 membri ai echipajului navei Glarus, printre care și un român. În ce stare sunt aceștia

28 Sep 2018 673

Ziua Internațională a Navigatorului, sărbătorită la Constanța (galerie foto)

25 Jun 2018 1416

Salariile navigatorilor vor creşte din anul 2019. Ce s-a decis în urma negocierilor

24 Feb 2018 1093

După un an, calvarul navigatorilor de pe nava Geo Star a luat sfârșit. Nava a fost abandonată în portul Agigea

21 Jan 2018 1119

2017, an plin de probleme pentru Sindicatul Liber al Navigatorilor

23 Dec 2017 1700

Moș Crăciun, așteptat de copiii membrilor Sindicatului Liber al Navigatorilor din Flota Maritimă Comercială

07 Dec 2017 930

Lumea Navigatorilor din România în doliu. Fostul director al CNM Petromin SA Constanţa s-a stins din viaţă

04 Dec 2017 3473

Liderul SLN, Adrian Mihălcioiu, de Ziua Internaţională a Marinei Comerciale „Avem în faţă multe provocări. Ne dorim ca navigatorii români să fie acoperiţi legal“

29 Sep 2017 1534

Sindicatul Liber al Navigatorilor marchează Ziua mondială a marinei. Navigatorii români au nevoie de un contract colectiv de muncă (galerie foto)

28 Sep 2017 958

Ziua mondială maritimă. Evenimentul va fi marcat și la Sindicatul Liber al Navigatorilor Constanța

28 Sep 2017 1175

Activităţi organizate de Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) cu prilejul Zilei Marinei Române

12 Aug 2017 892