Nelu Tătaru despre relaxare. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă se închide Constanța sau plajele



  • Nelu Tătaru a anunţat, luni, că s-a decis amânarea măsurilor de relaxare care erau prevăzute pentru 1 iulie.

De la 1 iulie trebuiau să se deschidă restaurantele, piscinele acoperite, teatrele şi cinematografele. 

"S-a evaluat tot ce a însemnat cele două săptămâni, au fost două săptămâni în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, două săptămâni în care au crescut cazurile în Terapie Intensivă, a crescut numărul de decese şi recomandările din grupul tehnic sunt de a amâna unele măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie, urmărind zilnic şi în săptămâna care urmează evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor în Terapie Intensivă, evoluţia deceselor, precum şi respectarea normelor de precauţie, normelor de igienă, distanţarea fizică. În ultimele două săptămâni, urmând aceste aspecte, o parte din concetăţenii noştri nu au respectat aceste reguli şi am văzut în anumite zone apoi la nivelul întregii ţări creşterea transmiterii comunitare. Această creştere a transmiterii comunitare, dincolo de focarele pe care le aveam în acel moment, focarele din centrele de bătrâni, din centrele de pacienţi neuropsihici, din spitale, şi care în acest moment prezintă o recrudescenţă. Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare", a afirmat Nelu Tătaru, la Digi 24.

Întrebat, de asemenea, dacă vor fi închise plajele sau Constanţa, Nelu Tătaru a afirmat că "în acest moment nu avem acest pericol".

"În acest moment avem acea listă cu ţările din Europa în care erau repartizate cele la început 17 apoi 22 de ţări în care când ne întoarceam intram în izolare. Orice măsură se ia şi într-o reciprocitate cu ţara respectivă. Şi ei când vor vedea în context european că România reprezintă un risc s-ar putea să ne introducă în izolare când vom ajunge în acea ţară. Se aşteaptă ca într-o zi, două să avem decizia la nivel european, acei indicatori pentru a face această listă şi în măsura în care vom avea o listă nouă cu ţările din care ne întoarcem şi nu vom intra în izolare, o vom da publicităţii", a precizat ministrul Sănătăţii la Digi24. 

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Macovei Rozica

01 Jul, 2020 00:39

Mai bine ar face să se ocupe luminații Țării de corupția care sa întins în toată țara ca o caracatiță Jaleeeeee

Articole asemanatoare

Ordinul privind începerea anului școlar, contestat la Constanța! Când s-ar putea da prima hotărâre

21 Sep 2021 1656

Premierul Florin Cîțu, dezamăgit de Ioana Mihăilă „A lăsat Ministerul Sănătății fără conducere în plină pandemie” (video)

08 Sep 2021 1672

Dosarul, la Constanța Se cere anularea Ordinului privind deschiderea anului școlar 2020-2021. Ce spune Monica Anisie, fostul ministru al Educației

11 Mar 2021 5325

Ședință la Cotroceni, pe tema gestionării epidemiei de COVID-19 și campaniei de vaccinare

08 Dec 2020 1420

Iohannis, ședință la Cotroceni Se discută despre gestionarea epidemiei de Covid

25 Nov 2020 1419

Despre campania de vaccinare Anunțul lui Iohannis după ședința de urgență

23 Nov 2020 3579

Klaus Iohannis, videoconferință cu prefecții, în contextul COVID-19

12 Nov 2020 1764

Klaus Iohannis, ședință la Palatul Cotroceni. Cine va participa și ce se va discuta

10 Nov 2020 1478

Când vor fi disponibile anchetele epidemiologice online. Detalii de la ministrul Sănătății

05 Nov 2020 1581

Klaus Iohannis „Primii vaccinați vor fi lucrătorii din sistemul medical, dar și persoanele din grupele de risc“ (video)

03 Nov 2020 2024

Klaus Iohannis, ședință de evaluare, la Palatul Cotroceni

03 Nov 2020 1262

Nelu Tătaru, despre sistemul de sănătate „Am avut o modernizare forţată. Venim după 30 de ani în care nu am avut nimic”

03 Nov 2020 1598

Spitalele din județul Constanța, date exemplu de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Mai multe paturi pentru bolnavii de Covid-19

30 Oct 2020 5177

LIVE Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Constanța. Declarații

29 Oct 2020 4860

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru așteptat la Constanța . Paturile de la ATI, în atenția oficialului de guvernului Orban

28 Oct 2020 1629