Nelu Tătaru Ne gândim la restricționarea circulației în anumite localități de pe Valea Prahovei și litoral unde se respectă cel mai puțin regulile

  • Autoritățile iau în calcul restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, aseară la Digi24.

El a precizat că se analizează situația de pe Valea Prahovei și litoral, pentru că „acolo se respectă cel mai puțin regulile”, dar că nu este cazul de a fi impusă carantina în destinațiile de vacanță.
 
Nelu Tătaru a precizat că bilanțul de astăzi arată că „avem o rată de 4% de infectare, avem o transmitere comunitară accentuată”.

Ministrul Sănătății a recomandat în acest sens respectarea regulilor: purtarea măștii, distanțarea fizică și spălatul și dezinfectatul mâinilor.

„Avem un sistem medical pregătit dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulență crescută și sunt afectate grupele de risc. Am văzut și tineri afectați”, a subliniat el.
 
Tătaru a precizat că România are 4.000 de paturi la ATI, dintre care 3.000 sunt „complet dotate”.

„Nu este o problemă ca număr sau ca dotare, dar este o problemă că noi ne gândeam că tot ce era spital covid să-l putem reda că spital non-covid”, a spus ministrul.

În acest sens, el a spus că trebuie avută în vedere o raportare diferită în funcție de situația din fiecare județ.

„Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei apoi tot litoralul. Vine populație din toată țara și se reîntoarce, făcând o transmitere comunitară în localitățile lor. Acolo se respectă cel mai puțin regulile și atunci reevaluarea ca și controale la agenții economici, reevaluarea la județele de unde au venit acești conaționali. În următoarele două-trei zile vom vedea județele care au creșteri”, a subliniat Nelu Tătaru.


Întrebat dacă va fi impusă carantina în anumite locuri de vacanță, ministrul a spus că nu, dar că „agenții economici trebuie să respecte regulile care au fost stabilite. Dacă nu sunt respectate, se vor lua măsuri”.

„Nu este intenția noastră să ne transformăm în stat polițienesc, relaxarea a fost însușită, și-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Au fost de acord cu regulile, să le respecte. E o relaxare pe care ne-am asumat-o toți. Ar fi trebuit să nu ajungem aici. Mai vedem și această bagatelizare a ce înseamnă pandemie, reguli, care a dus la îndemnul de nerespectare a regulilor”, a spus Tătaru.

El a precizat că mâine se va lua decizia la nivelul grupului tehnic dacă se va da aviz pentru redeschiderea restaurantelor.

„Avem în schimb acele focare care sunt căminele și focare în spitale, sunt focare gestionate . Vom impune, ne gândim și la restricționarea circulației în anumite localități. Evaluăm și rezultatele vor da și măsura”, a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul sănătății a precizat și că va fi gândit un proiect de lege în care să fie prevăzută carantina și izolarea pentru când nu va mai fi stare de alertă.

Sursa foto: Digi24
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevii rămân cu masca la școală! Decizia, luată la Constanța. Ce se întâmplă mai departe (documente)

30 Sep 2021 2835

Ordinul privind începerea anului școlar, contestat la Constanța! Când s-ar putea da prima hotărâre

21 Sep 2021 1655

Judecătorii din Constanța ar putea anula mâine ordinul privind deschiderea anului școlar

18 May 2021 2147

Când vor analiza judecătorii din Constanța Ordinul privind deschiderea anului școlar 2020-2021

05 Apr 2021 1701

Dosarul, la Constanța Se cere anularea Ordinului privind deschiderea anului școlar 2020-2021. Ce spune Monica Anisie, fostul ministru al Educației

11 Mar 2021 5324

Despre campania de vaccinare Anunțul lui Iohannis după ședința de urgență

23 Nov 2020 3579

Nelu Tătaru, despre sistemul de sănătate „Am avut o modernizare forţată. Venim după 30 de ani în care nu am avut nimic”

03 Nov 2020 1597

Spitalele din județul Constanța, date exemplu de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Mai multe paturi pentru bolnavii de Covid-19

30 Oct 2020 5176

LIVE Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Constanța. Declarații

29 Oct 2020 4860

Deputatul PSD de Constanța, Cristina Dumitrache s-a adresat ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, cu privire la femeile însărcinate diagnosticate cu virusul COVID

22 Oct 2020 3730

Ministrul Sănătăţii, mesaj către credincioși ”Haideţi să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj”

11 Oct 2020 2007

Coronavirus România. Număr record de cazuri noi Nelu Tătaru - ”Haideți să respectăm regulile!”

07 Oct 2020 1917

Nelu Tătaru și Raed Arafat prezintă noi măsuri, în contextul noului coronavirus

05 Oct 2020 2592

Nelu Tătaru, declarații despre un eventual nou lockdown

23 Sep 2020 2122

Tătaru Nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profesorii; sunt nişte reguli, trebuie să le menţinem

14 Sep 2020 1477