Nici evadările din penitenciarele românești nu mai sunt ce erau. Deținut prins după 30 de minute de la evadare

  • Penitenciarul Giurgiu a înregistrat evadarea unei persoane private de libertate care desfășura activități lucrative în proximitatea zonei de acces în unitate

Un deținut a fost prins într-un timp record, s-ar putea spune cu adevărat de data asta, de când a evadat.
 
S-a întâmplat, ieri, la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu, când un condamnat a reușit să evadeze refugiindu-se în compartimentul unei autoutilitare de transport marfă care deservea instituția.
 

„La scurt timp după ce au fost sesizați, colegii noștri au demarat activități de control și supraveghere a traficului rutier, ocazie cu care au reușit să identifice autoutilitara în cauză, iar în urma controlului, ascuns în spatele unor cartoane a fost identificat evadatul.
 
După îndeplinirea formalităților, persoana în cauză a fost depusă din nou în penitenciar, unde va avea suficient timp să refelecteze la gestul necugetat.
 
Îi felicităm pe această cale pe Gabi, Costel și Alexandru (FOTO-NR, colegii noștri din cadrul Biroului Rutier Giurgiu, care, prin profesionalismul de care au dat dovadă, au reușit să-l captureze pe evadat în mai puțin de o oră”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol al polițiștilor din România.

 
Ce spune penitenciarul Giurgiu. Oficial

Vă informăm că, luni, 16.11.2020, în jurul orei 12:50, Penitenciarul Giurgiu a înregistrat evadarea unei persoane private de libertate care desfășura activități lucrative în proximitatea zonei de acces în unitate.

Administrația locului de deținere a sesizat de îndată Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, echipajele mobilizându-se cu rapiditate și profesionalism. Astfel, persoana în cauză a fost identificată și capturată pe raza municipiului Giurgiu, și reîncarcerată la ora 13:20.

Cu privire la faptă, s-a procedat la informarea: Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

Cauzele și împrejurările producerii evenimentului vor fi stabilite de organele judiciare abilitate.

De asemenea, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus efectuarea unei analize la fața locului, în acest sens, directorii Direcțiilor Inspecție Penitenciară și Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar deplasându-se la Penitenciarul Giurgiu.

 
Sursa foto: Facebook/Europol
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Alertă! Un deținut condamnat pentru omor a evadat din spitalul unde era tratat

12 Mar 2021 748

Un deținut care a evadat de două ori din Penitenciarul Arad a dat Statul Român în judecată. Dosarul la Constanța

23 Feb 2021 1091

Timișoara Deținut evadat de la un punct de lucru, capturat de polițiști

22 Jan 2020 2516

Alertă în județul Vrancea. Un deținut condamnat pentru tâlhărie calificată a evadat

25 Apr 2019 962

UPDATE Deţinut condamnat pentru tentativă de omor, evadat din Penitenciarul Tulcea

22 Apr 2019 1652

Deţinutul evadat din Penitenciarul Jilava a fost prins

10 Mar 2019 975

Alertă. Deținut periculos, condamnat pentru viol, căutat de polițiști după ce a refuzat să revină la penitenciar după învoire

27 Nov 2018 770

Alertă la Satu Mare. Un deținut a evadat în timp ce era la muncă. Sunt filtre ale polițiștilor în tot județul

08 Feb 2018 1349

Filtre în tot judeţul Constanţa. Alertă maximă Un deţinut din Piatra Neamț, condamnat pentru omor, este de negăsit

03 Aug 2017 19247

Alertă! Criminal periculos căutat de poliţişti după ce a evadat din închisoare

07 Mar 2017 2199

Un deținut evadat de la penitenciarul Oradea a fost prins într-un hotel

23 Sep 2016 1713

Deținutul evadat de la Tulcea a fost prins

20 Sep 2016 1726

UPDATE Un deținut a evadat de la penitenciarul Jilava

19 Sep 2016 1584

Alertă la Tulcea! Un deţinut a evadat din penitenciar

16 Sep 2016 2571

Deținutul evadat de la Cluj a fost prins!

17 Aug 2016 1263