Nici evadările din penitenciarele românești nu mai sunt ce erau. Deținut prins după 30 de minute de la evadare

  • Penitenciarul Giurgiu a înregistrat evadarea unei persoane private de libertate care desfășura activități lucrative în proximitatea zonei de acces în unitate

Un deținut a fost prins într-un timp record, s-ar putea spune cu adevărat de data asta, de când a evadat.
 
S-a întâmplat, ieri, la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu, când un condamnat a reușit să evadeze refugiindu-se în compartimentul unei autoutilitare de transport marfă care deservea instituția.
 

„La scurt timp după ce au fost sesizați, colegii noștri au demarat activități de control și supraveghere a traficului rutier, ocazie cu care au reușit să identifice autoutilitara în cauză, iar în urma controlului, ascuns în spatele unor cartoane a fost identificat evadatul.
 
După îndeplinirea formalităților, persoana în cauză a fost depusă din nou în penitenciar, unde va avea suficient timp să refelecteze la gestul necugetat.
 
Îi felicităm pe această cale pe Gabi, Costel și Alexandru (FOTO-NR, colegii noștri din cadrul Biroului Rutier Giurgiu, care, prin profesionalismul de care au dat dovadă, au reușit să-l captureze pe evadat în mai puțin de o oră”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol al polițiștilor din România.

 
Ce spune penitenciarul Giurgiu. Oficial

Vă informăm că, luni, 16.11.2020, în jurul orei 12:50, Penitenciarul Giurgiu a înregistrat evadarea unei persoane private de libertate care desfășura activități lucrative în proximitatea zonei de acces în unitate.

Administrația locului de deținere a sesizat de îndată Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, echipajele mobilizându-se cu rapiditate și profesionalism. Astfel, persoana în cauză a fost identificată și capturată pe raza municipiului Giurgiu, și reîncarcerată la ora 13:20.

Cu privire la faptă, s-a procedat la informarea: Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

Cauzele și împrejurările producerii evenimentului vor fi stabilite de organele judiciare abilitate.

De asemenea, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus efectuarea unei analize la fața locului, în acest sens, directorii Direcțiilor Inspecție Penitenciară și Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar deplasându-se la Penitenciarul Giurgiu.

 
Sursa foto: Facebook/Europol
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deținutul condamnat pentru omor, evadat în București, prins cu ajutorul unui cetățean care l-a recunoscut

10 Apr 2024 515

Alertă în Capitală! Un deținut periculos a evadat

09 Apr 2024 1063

Deţinut evadat de la Rahova, prins după două săptămâni. Unde se ascunsese

29 Dec 2023 1011

Alertă în județul Vrancea! Un deținut a evadat în timp ce se afla la muncă în secţia exterioară

18 Oct 2023 779

UPDATE Alertă! Un bărbat condamnat definitiv pentru tâlhărie a evadat din închisoare

20 May 2023 1198

Directorul Penitenciarului Rahova ar putea fi demis, după ce un deținut periculos a evadat din spital

12 May 2022 3251

UPDATE. Alertă în București Deținutul periculos, costumat în medic, fugit din spitalul unde era internat pentru investigații, a fost prins

11 May 2022 4065

Deținut evadat din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj. Filtre rutiere pe raza întregului județ (VIDEO)

18 Nov 2021 1919

UPDATE. Alertă! Un deținut condamnat pentru omor a evadat din spitalul unde era tratat

12 Mar 2021 2108

Un deținut care a evadat de două ori din Penitenciarul Arad a dat Statul Român în judecată. Dosarul la Constanța

23 Feb 2021 2546

Timișoara Deținut evadat de la un punct de lucru, capturat de polițiști

22 Jan 2020 3619

Alertă în județul Vrancea. Un deținut condamnat pentru tâlhărie calificată a evadat

25 Apr 2019 1952

UPDATE Deţinut condamnat pentru tentativă de omor, evadat din Penitenciarul Tulcea

22 Apr 2019 3253

Deţinutul evadat din Penitenciarul Jilava a fost prins

10 Mar 2019 1832

Alertă. Deținut periculos, condamnat pentru viol, căutat de polițiști după ce a refuzat să revină la penitenciar după învoire

27 Nov 2018 1689