Nicuşor Constantinescu, amendat din nou de magistraţi

Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), a fost amendat, ieri, de magistratul Luisa Emanuela Dragomir, din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu suma de 2.000 de lei pentru că, din boxa acuzaţilor, ar fi ridicat tonul la adresa magistraţilor din complet.
 
Constantinescu a avut ieri termen la Tribunalul Bucureşti, unde este judecat alături de Adrian George Gâmbuţeanu, fostul director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa.
 
Nicuşor Daniel Constantinescu a mai fost amendat în prezenta cauză şi la termenul anterior, la începutul lunii iunie, cu suma de 4.000 de lei. Se pare că fostul preşedinte al CJC ar fi ţipat la judecător, spunându-i că a fost adus împotriva voinţei lui şi că starea de sănătate nu i-ar permite să facă vreo declaraţie. Pentru că ar fi ţipat, Constantinescu a fost amendat cu 1.000 de lei, după care judecătorul de şedinţă l-a amendat cu încă 3.000 de lei, pentru că ar fi refuzat să semneze actele conform cărora nu doreşte să fie audiat.
 
Tot ieri, Curtea de Apel Constanţa a judecat contestaţia lui formulată împotriva deciziei Iuliei Cezara Suciu, judecător al Tribunalului Constanţa, prin care a hotărât menţinerea sa sub control judiciar în dosarul fundaţiilor Fantasio şi Thalia. Până la închiderea ediţiei, nu s-a dat nicio soluţie în acest sens.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1581

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 680

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 936

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 854

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 847

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1132

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1487

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1682

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 936

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1450

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1536

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1021

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 854

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1369

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1085