27 Jun, 2016 00:00
2064
Cecilia ZĂREA
Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), rămâne în stare de arest preventiv. Decizia a fost luată de
Luisa Emanuela Dragomir, judecător al Tribunalului Bucureşti, care i-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
De menţionat că azi Luisa Emanuela Dragomir se va pronunţa în acest dosar, unde fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a fost deferit Justiţiei alături de Adrian
George Gâmbuțeanu, fostul director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Oricare va fi decizia Tribunalului, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Peste câteva zile, fostul şef al CJC va afla sentinţa definitivă în dosarul CMZ, unde a fost condamnat în prima instanţa la 3,6 ani de închisoare cu executare.
Decizia Curţii va fi definitivă.
În prezent, Nicuşor Constantinescu este judecat în: Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 (1), pentru presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa, din aprilie 2014 (2), în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 (3), în dosarul celor 19 persoane (fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 (4), şi în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol (5). Ultimele patru dosare au fost instrumentate de procurorul
Andrei Bodean, din DNA Constanţa.
Mai departe, şeful CJC este judecat, într-un alt dosar, al şaselea, alături de
Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), din mai 2014, cauza fiind instrumentată de
Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: