Nicuşor Constantinescu şi Felicia Tăicuţu, azi, în atenţia Curţii Supreme (rechizitoriu)

Judecătoarea Simona Cristina Neniţă, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, va deschide, azi, dosarul celor 19 inculpaţi (persoane fizice şi juridice) deferiţi Justiţiei în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român.
 
Printre inculpaţii cauzei se află Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Felicia Tăicuţu, director general al Direcţiei Generale Economico - Financiare din CJC (în prezent suspendată din funcţie), Titi Cenuşă, fost arhitect-şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice a Consiliului Judeţean (în prezent suspendat din funcţie), Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Lucian Simion, şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (în prezent suspendat din funcţie), Ruxandra Luminiţa Darie, notar public, Ionuţ Ţiţimeaua, director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, şi Costică Zelcă, administrator al SC Stop SRL. Cei mai sus precizaţi au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti din data de 13 ianuarie, când s-a dispus începerea judecării lor.
 
Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)

 Citeşte şi

Oficial de la CJC
Felicia Tăicuţu înlocuită de Veronica Cârciu, iar Lucian Simion de Getuţa Tănasă

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nicușor Constantinescu, la Curtea de Apel Galați. Ce dosar se va judeca azi

29 Sep 2020 2318

Consiliul Judeţean, dat în judecată de unul dintre cei mai importanți directori din mandatul lui Nicușor Constantinescu

08 Jun 2020 3049

Directori din Consiliul Judeţean, condamnaţi. Înalta Curte a luat o decizie definitivă

23 Oct 2018 2208

Nicuşor Constantinescu merge la Înalta Curte cu pedeapsa de 15 ani de închisoare

06 Aug 2016 4031

Şeful CJC, acuzat de abuz în serviciu, spălare a banilor şi constituire a unui grup infracţional. Un nou termen în dosar (rechizitoriu)

17 Feb 2016 2830

Cum a ajuns pe „LISTA NEAGRĂ“ Felicia Tăicuţu, şefa Direcţiei Generale Economico-Financiare din CJC (rechizitorii)

04 Feb 2016 4158

Felicia Tăicuțu îi cere lui Nicuşor Daniel Constantinescu 100.000 de euro daune (video)

21 Oct 2015 3125

Nicuşor Constantinescu în atenţia Curţii de Apel București, luni

19 Jun 2015 1600

Începe judecata lui Nicușor Constantinescu Dosarul rămâne la Curtea de Apel București

15 Jan 2015 3661