Nimeni nu l-a salvat de strigătele pline de furie ale oamenilor din comună Imagini surprinse când suspectul de crima și violul de la Corbu, își părăsește locuința (video)

  • În această dimineață, în jurul orei 03.45, polițiștii Secției 5 Rurală Cogealac-IPJ Constanța au fost sesizați, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Corbu și ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înțepat în zona abdomenului cu un corp ascuțit.
În această după amiază, au avut loc percheziții în locuința suspectului de crima și violul de la Corbu. Bărbatul are 29 de ani și lucra ca ospătar la o cherhana din Năvodari.

În momentul când bărbatul de 29 de ani a ieșit din casă, suspectul de crima și violul de la Corbu, nu a putut scăpa sub nici o formă de strigătele pline de furie ale locuitorilor comunei . 

Strigătele și huiduillile oamenilor, se auzeau în comuna îndoliată de crima și violul din această dimineață. La fața locului s-au aflat forțele de ordine. 

„Un criminal!”, au strigat oamenii către forțele de ordine.

Șirul evenimentelor a fost următorul: organele de poliție au fost sesizate cu privire la infracțiunea de omor. Evident, s-au deplsat la fața locului, s-a constatat că cele sesizate erau reale, repsectiv, o persoană de sex bărbătesc, în jurul vârstei de 40 de ani, din comuna Corbu a fost ucisă, într-un mod destul de sadic.

S-au luat tot felul de probe, și am ajuns la un cerc de suspecți, și în urma analizei tutror probelor administrate pe parcursul zilei de astăzi am reușit să obținem un mandat de percheziție domiciliară, a precizat Viorel Gabriel Teliceanu, procuror șef al Secției Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța 

În această dimineață, în jurul orei 03.45, polițiștii Secției 5 Rurală Cogealac-IPJ Constanța au fost sesizați, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Corbu și ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înțepat în zona abdomenului cu un corp ascuțit.

Ajuns la fața locului, echipajul medical a constat din păcate decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani.

Precizam faptul că tânăra, de 20 de ani, victimă a infracțiunii de viol, a fost transportată la spital, pentru îngriji medicale de specialitate.

De urgență, a fost constituită o echipă complexă de cercetare la fața locului, coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Din echipa de cercetare fac parte polițiști de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța, precum și specialiști ai Direcției de Investigații Criminale și ai Institutului Național de Criminalistică din Poliția Română.

În urma activităților desfășurate, vă informăm că, la acest moment, la sediul Poliției orașului Năvodari este audiat un bărbat, bănuit de comiterea faptelor.


În cauză urmează a se dispune măsurile legale, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța., a transmis MAI.

Citește și: Județul Constanța Percheziții în locuința suspectului de crima și violul de la Corbu (video)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Fly

03 Jul, 2021 18:25

Din punctul meu de vedere ar trebui reinstituita pedeapsa cu moartea

Articole asemanatoare

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2733

Știri Constanța Control la hotelul unde era angajată autoarea crimei de la Mangalia!

11 Aug 2023 12576

LIVE VIDEO-TEXT Partidul AUR, filiala Constanța, în conferință de presă. „Am asistat la crima extrem de gravă în Mangalia, asistăm la o expunere a tinerilor la droguri“ (FOTO)

11 Aug 2023 1808

Crima de la Mangalia. Avocatul inculpatei - „Numai la asta se gândește, și-a omorât cea mai bună prietenă” (VIDEO)

11 Aug 2023 5703

Filmul crimei de la Mangalia. Declarații cutremurătoare - „Nu am vrut să o omor însă am avut un moment în care mi-am pierdut firea”

10 Aug 2023 18883

Alina, tânăra ucisă de cea mai bună prietenă la Mangalia, condusă joi pe ultimul drum

08 Aug 2023 1411

Crimă la Mangalia! „Odihnește-te în pace, floarea mea! “ Mesaje de condoleanțe pentru tânăra de 18 ani ucisă la Mangalia (VIDEO)

07 Aug 2023 3465

Știri Constanța azi Chestorul Glugă, șeful Poliției Constanța, despre presupusa crimă din Mamaia! (VIDEO)

26 Jul 2023 2980

Cel mai tânăr constănțean osândit la închisoare pe viață! 2 iulie 2021 - ziua în care o comună din județ a fost șocată după o faptă abominabilă

02 Jul 2022 6884

O altă persoană implicată în scandalul de la Cogealac, arestată preventiv pentru 30 de zile

22 Jun 2022 1449

Crima de la Cogealac Cei cinci suspecți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile

22 Jun 2022 2479

Răfuială ca în filme! Un bărbat a murit, în urma scandalului pornit de la pepeni, la Cogealac (VIDEO)

22 Jun 2022 5110

Procurorul Zafer Sadîc, precizări importante despre suspectul de crimă de la Cogealac (VIDEO)

21 Jun 2022 7985

Mărul discordiei...pepeni Imagini de la fața locului. Un bărbat a murit după un scandal în centrul localității Cogealac. Mai multe persoane au fost rănite (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jun 2022 14384

Motivarea judecătorilor în dosarul celui mai tânăr constănțean condamnat la închisoare pe viață!

09 May 2022 4485