Nouă imagini cu puternic impact emoţional de la „recensământul“ morţilor din Constanţa din primele patru luni ale anului (galerie foto + video)

Statistică neagră la Constanţa! De la începutul anului şi până în prezent, mai multe persoane au decedat după ce au fost implicate în diverse evenimente. Astfel, unele au pierit în accidente rutiere, altele au fost lovite de tren, au murit în incendii sau şi-au curmat propriile vieţi. Cele mai multe decese (opt la număr) au survenit în urma accidentelor rutiere. Pe locul doi în acest „recensământ“ se află sinuciderile (patru cazuri), apoi accidentele feroviare, în care şi-au pierdut viaţa trei persoane. O singură persoană şi-a pierdut viaţa într-un incendiu.
 
Primul accident mortal din acest an a avut loc pe data de 14 ianuarie, între localităţile Tariverde şi Mihai Viteazu, pe DN 22. Poliţia spune că, din cauza neadaptării vitezei, persoana în cauză a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
 
Următorul accident a avut loc pe data de 11 februarie, la intersecţia bulevardelor Aurel Vlaicu şi Tomis, unde un pieton a traversat printr-un loc nepermis, fiind acroşat de o ambulanţă, care venea de la o intervenţie. Un accident mortal similar a avut loc în data de 15 februarie, la ieşire din Constanţa înspre Ovidiu. Un bărbat a traversat prin loc nepermis, fiind lovit de un microbuz, apoi de o maşină.
 
În data de 17 februarie, un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut la intersecţia dintre străzile Zorelelor şi Unirii. Poliţia susţine că bărbatului, în vârstă de 60 de ani, i s-a făcut rău la volan şi a intrat într-un stâlp.
 
În data de 3 martie, a avut loc un accident mortal în Mamaia, în zona La Butoaie, acolo unde o maşină a intrat într-un stâlp. Conform ISU, conducătorul autoturismului era însoţit de trei pasageri, care au avut nevoie de ajutorul echipajelor de descarcerare. Din nefericire, doi tineri, de aproximativ 20 de ani, au decedat.
 
Pe data de 2 aprilie, o femeie a murit în urma unui accident petrecut la ieşire din localitatea 23 August, într-o curbă.
 
Un alt accident mortal a avut loc şi în data de 8 aprilie. Un autotren s-a răsturnat la ieşirea din Constanţa. Potrivit martorilor, şoferul ar fi avut probleme cu inima.
 
Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma accidentelor în primele patru luni ale anului se numără şi patru persoane ce au fost călcate de tren.
 
Un prim caz s-a petrecut în data de 18 februarie, în cartierul Poarta 6, acolo unde un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost călcat de tren. Reprezentanţii Poliţiei susţin că victima a traversat prin loc nepermis calea ferată. La 28 februarie şi 21 martie, două persoane au fost călcate de tren, la Valu lui Traian. În primul caz, este vorba de un bărbat, în timp ce în al doilea eveniment şi-a pierdut viaţa un adolescent. Această zonă este supranumită de localnici „curba morţii“.
 
„Recensământul“ tragediilor din primele patru luni ale anului cumulează, pe lângă accidentele rutiere mortale, şi trei sinucideri, un asasinat, dar şi două persoane găsite fără suflare în casă, un deces din cauza gerului şi o femeie care şi-a pierdut viaţa într-un incendiu.
 
Emilia Cezara CREŢU, masterand la Facultatea de Ştiintele Comunicării şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Andrei Şaguna“ din Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Recensământul Populației și Locuințelor, runda 2021 Localitățile cu cele mai mari creșteri/descreșteri ale populației rezidente. Date provizorii pentru Constanța (DOCUMENT)

31 Jan 2023 1825

Anunț important al Primăriei Constanța Când se face plata recenzorilor din cadrul Recensământului Populației și Locuințelor 2021

17 Oct 2022 998

Recensământ Iată ce procentaj din populația județului Constanța a fost recenzată

02 Aug 2022 2138

Recensământul este în plină desfășurare, pănă pe data de 24 iulie. Care este programul punctelor fixe din municipiul Constanța

18 Jul 2022 1218

Primăria Cumpăna, anunț important cu privire la Recensământul Populației și Locuințelor

05 Jul 2022 1672

Se caută recenzori în Constanța. Activitatea este remunerată

30 May 2022 1583

Recensământ Ultimele zile în care vă puteți autorecenza!

09 May 2022 1842

Se caută recenzori la Constanța. Cum se face plata

04 May 2022 1559

Recensământul populației și locuințelor în județul Constanța. Unde au fost completate cele mai multe chestionare

26 Apr 2022 1980

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor Vrei să fii recenzor la Constanța? Ce condiții trebuie să îndeplinești

18 Apr 2022 1587

ZIUA LIVE. Detașările expiră pe 7 aprilie. Silviu Coșa, prefect - „Nici un cadru medical din Spitalul de Boli Infecțioase, nu trebuie să plece acasă”

30 Mar 2022 2043

ZIUA LIVE Prefectul Silviu Coșa, despre pregătirea sezonului estival și desfășurarea recensământului populației la nivelul județului Constanța

29 Mar 2022 1354

ZIUA LIVE. Județul Constanța are un real potențial în energie și turism. Cum valorificăm aceste resurse?

28 Mar 2022 1530

Unde sunt situate cele zece centre de autorecenzare asistată din municipiul Constanța

15 Mar 2022 11562

Demarează campania de recrutare a recenzorilor pentru Recensământul Populației și Locuințelor. Cum se va face plata?

16 Feb 2022 1851