Nu se mai aud cântecele Torei din sinagoga Constanţei (galerie foto)

În 1894, în vechea Kustendje (Constanţa), trăiau 855 de evrei, majoritatea negustori. Afacerile erau înfloritoare şi nu duceau lipsă de clienţi. Era cunoscut, la acea vreme, marele magazin de suveniruri, cadouri orientale, ochelari, bijuterii, argintărie şi ceasornicărie aflat pe strada Carol (în prezent bulevardul Tomis), al cărui proprietar era P. Sapira, unul dintre liderii Comunităţii de evrei. Alţii practicau meserii pentru care aceştia sunt recunoscuţi. Aşadar, erau printre primii medici şi farmacişti din oraş. Şi pentru că toţi aceştia aveau nevoie de un lăcaş de rugăciune, în Constanţa, în anul 1911 a fost construită o sinagogă, care mai există şi acum, pe strada CA Rosetti. Sinagoga din Constanţa era structurată pe trei registre orizontale: soclu, parter şi etaj. În exterior, ferestrele şi uşile au decoraţii de influenţă maură. În interior, lăcaşul de cult este împărţit în trei nave, puternic marcate în exteriorul navei principale. Decoraţii tradiţionale evreieşti sunt întâlnite şi în interior. Este de la sine înţeles că respectivul lăcaş se află într-o stare mai mult decât deplorabilă, din întreaga sinagogă mai existând trei pereţi întregi, dar fisuraţi pe diagonală. Acoperişul a fost distrus, la fel şi majoritatea geamurilor din sticlă colorată, care întregeau construcţia. În zidurile care îşi trăiesc ultimele clipe, a rămas intact simbolul evreiesc: steaua lui David. În interior nu poţi să intri, dar nu pentru că autorităţile ar fi pus vreo pancartă prin care să anunţe că sinagoga este pericol de prăbuşire, ci pentru că există foarte mulţi câini care păzesc amintirea unui rabin şi a unor credincioşi mozaici. Lângă pereţii distruşi, în anul 2010, se mai roagă un număr infim de evrei, puţin mai tineri decât construcţia, care merg pe vechiul drum spre sinagogă pentru a retrăi vremurile în care din interior se auzea vocea cantorului, ce reproducea învăţăturile lui Moise. În stânga şi în dreapta ruinei se află clădiri noi, a căror construcţie nu a făcut decât să şubrezească „scheletul“ rămas.

O sută de ani de rugăciune, un veac de istorie şi un secol de uitare au trecut peste sinagoga evreilor, care nu mai au putere, nici fizică nici financiară, pentru a restaura sau conserva ceea ce a mai rămas din locul în care au crescut, s-au căsătorit, şi-au educat copiii în spiritul Torei. Carol Friedmann, liderul comunităţii iudaice din Constanţa, nici nu vrea să-şi mai amintească de starea în care se află sinagoga: „Au mai rămas doar câţiva bătrâni bolnavi, pe care nu am cum să-i mai ajut. Ruina sinagogii este o pată ruşinoasă pe obrazul Constanţei, un lăcaş de cult prăbuşit care însă s-ar putea reconstrui, dacă s-ar dori acest lucru“, a spus Fiedmann. Şi chiar dacă ar mai fi funcţionabilă, în România nu există decât doi rabini practicanţi, la Bucureşti şi la Timişoara. Dar unde sunt sutele de evrei care trăiau în Constanţa în anii 1940? Răspunsul este dureros: au fost vânduţi către Israel, neoficial, de către regimul Ceauşescu, pentru 10 mii de dolari fiecare.