Nuntă finalizată cu amendă, în General Scărișoreanu, din județul Constanța




La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii Secției 9 Rurală Topraisar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la căminul cultural din localitatea General Scărișoreanu ar avea loc un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Echipajul de intervenție a constatat faptul că este vorba despre o nuntă, care se desfășura cu participarea a aproximativ 40 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive).

Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei.


Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul, în atenția consilierilor județeni Consiliul Județean Constanța va moderniza Oborul General Scărișoreanu, comuna Amzacea (DOCUMENT)

24 Mar 2024 476

Proiectul, pe masa consilierilor județeni Oborul General Scărișoreanu, situat în domeniul public al UAT Amzacea, preluat de Consiulul Județean Constanța (DOCUMENT)

16 Feb 2024 1129

Afaceri Constanța Restaurant nou în General Scărişoreanu

08 Nov 2023 1091

Avarie RAJA în localitatea General Scărișoreanu, județul Constanța! A fost întreruptă furnizarea apei

20 Oct 2023 723

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din apropierea localității General Scărișoreanu

21 Sep 2023 912

Știri Constanța Autoturism răsturnat în localitatea General Scărișoreanu. O persoană, rănită

21 Sep 2023 2293

E-Distribuție Dobrogea Întreruperi de curent, anunțate în tot județul Constanța! Iată care vor fi zonele afectate

13 Jul 2023 6725

Județul Constanța Accident rutier la intrare în satul General Scărişoreanu. O victimă

08 Oct 2021 2900

Județul Constanța Depistați de jandarmi în timp ce vindeau produse „de firmă” în târgul din General Scărișoreanu

13 Jun 2021 2647

Accident între Plopeni și General Scărișoreanu-județul Constanța. O victimă

26 Sep 2020 5049

Răzvan Filipescu, candidatul Pro România la președinția CJC propune realizarea unor oboare județene care se pot transforma inclusiv în Târguri de Crăciun sau Paște (galerie foto)

16 Jul 2020 3035

#alegerilocale2020 Răzvan Filipescu, candidat Pro România la Consiliul Județean - proiect pentru cel mai mare târg din județ

10 Jul 2020 3320

Accident rutier în General Scărișoreanu. O persoană a fost rănită

07 Nov 2019 3577

Accident rutier produs între General Scărișoreanu și Plopeni

24 Aug 2019 2672

Incendiu la o șiră de paie în General Scărișoreanu. Intervin pompierii ISU Dobrogea

07 Aug 2019 1504