O femeie s-a autoincendiat în Cimitirul Eternitatea din Tulcea. Nu vrea să ajungă la închisoare

  • În această după-amiază, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Tulcea, au fost sesizați de un bărbat din municipiu, cu privire la faptul că o femeie, concubina sa, în vârstă de 41 de ani, din aceeași localitate, ar avea intenția de a se autoincendia în incinta Cimitirului Eternitatea Nou din municipiu.

Aceasta avea emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de patru ani.
 
Mandatul a fost emis de Judecătoria Tulcea pentru infracțiunea de furt.
 
Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Tulcea spune că n urma sesizării, la fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, și o ambulanță SMURD.
 
Oficialul IPJ Tulcea mai spune că în timp ce se apropiau de locul indicat, aceștia au observat că femeia s-a autoincendiat, reușindu-se rapid stingerea acesteia, după care a fost transportată în regim de urgență la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
 
Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și cauzelor producerii incidentului.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Benone Sinulescu va fi înmormântat duminică, în cimitirul Eternitatea din Arad

19 Nov 2021 1455

Mesaje emoționante ale artiștilor, după moartea lui Benone Sinulescu „Un simbol al românilor și artistul pentru care și veșnicia se înclină!“

18 Nov 2021 1910

#DobrogeaAcademică Ioan Caproşu (+ 9 aprilie 2021), medievist de faimă, membru de onoare al Academiei Române. In Memoriam

12 Apr 2021 3507

Actriţa Draga Olteanu Matei, înmormântată astăzi cu onoruri militare

22 Nov 2020 1656

Alexandra Stan, mesaj de condoleanțe după moartea actriței Draga Olteanu Matei

18 Nov 2020 2325

Actrița Draga Olteanu Matei va fi înmormântată duminică

18 Nov 2020 1835

Crimă macabră la Iași. Un bărbat a fost găsit zăcând printre morminte

26 May 2018 1962

„Murim pentru că suntem doborâţi de a noastră tehnică“ Revolta poliţiştilor în mediul online după moartea lui Ioan Hriscu, în accidentul de la Vama Veche!

31 Jul 2017 6003

Cu onoruri militare în sunet de sirene Polițistul mort în accident la Vama Veche va fi înmormântat astăzi. Cum s-a întâmplat și de ce i se spunea Padre

30 Jul 2017 3911

Anunţuri 9 noiembrie 2015

09 Nov 2015 2196

Ştiaţi că...? Pe 7 mai, George Topîrceanu, membru corespondent al Academiei Române...

07 May 2015 1454

Circ funebru și macabru. La propriu

19 Apr 2015 1981

Marioara Zăvoranu va fi înmormântată la Cimitirul Eternitatea, pe care l-a administrat

18 Apr 2015 2593

Ştiaţi că...? Se împlinesc şapte ani de la moartea pictorului Sabin Bălaşa

01 Apr 2015 2198

Ştiaţi că...? Se împlinesc 125 de ani de la moartea lui Ion Creangă

31 Dec 2014 2458