O lună de la dubla tragedieIată ce acte sunt în dosarul morţii tânărului Tzacla

tacla-tzacla.jpgPotrivit poliţiştilor, Tzacla nu ar fi avut voie să circule cu respectiva motocicletă, motiv pentru care nu se exclude posibilitatea ca vina pentru producerea accidentului să fie împărţită la doi

Mâine, 19 octombrie, se împlineşte o lună de la producerea tragicului accident în urma căruia şi-au pierdut viaţa atât Marin Alexandru C., de 16 ani, cunoscut ca şi „Tzacla", cât şi copilul de nouă ani al celuilalt conducător implicat în nefericitul eveniment. Până la acest moment, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au finalizat o marte parte dintre documente, de la dosar lipsind cele două necropsii, precum şi expertiza tehnico-ştiinţifică. Actele întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală vor intrat în posesia poliţiştilor de la Rutieră în momentul în care Inspectoratul de Poliţie al Judeţului va achita prestaţia medicilor legişti.

În seara zilei de 19 septembrie 2011, Gigel T., de 45 de ani, din Constanţa, a condus o Dacia Logan, pe bulevardul Aurel Vlaicu. La un moment dat, Gigel T., ar fi efectuat o manevră neregulamentară de întors peste marcajul axial dublu continuu şi a fost lovit de motocicleta Yamaha condusă de Marin Alexandru C., alias „Tzacla", care şi-a pierdut viaţa la locul accidentului. Tot în acest accident, Mironel Gabriel T., de 9 ani, fiul lui Gigel T., a fost grav rănit, fiind dus în stare foarte gravă în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a şi decedat, în ciuda eforturilor depuse de medici. În prezent, dosarul cauzei se află în atenţia Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, care aşteaptă cele două necropsii efectuate de medicii legişti. După ce vor primi respectivele documente, oamenii legii pot solicita efectuarea expertizei tehnico-ştiinţifice a accidentului, în urma căreia se va stabili cine şi în ce măsură se face vinovat de producerea dublei tragedii. Până la acest moment, în dosar există procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşa foto, schiţa locului accidentului, dar şi declaraţiile martorilor identificaţi. Potrivit poliţiştilor, Tzacla nu ar fi avut voie să circule cu respectiva motocicletă, motiv pentru care nu se exclude posibilitatea ca vina pentru producerea accidentului să fie împărţită la doi: Gigel T., şoferul Loganului, care a vrut să întoarcă peste marcajul axial dublu continuu, şi Marin Alexandru C., conducătorului motorului, care nu avea ce căuta pe motor.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tzacla şi Gabriel Doi copii morţi, un condamnat definitiv

27 Jan 2014 2323

Un an de închisoare cu suspendare Prima condamnare în accidentul rutier în care a murit şi Tzacla (video)

25 Nov 2013 2341

Doi ani de la moartea lui Tzacla

19 Sep 2013 2543

Cartierul Poarta 6 este din nou în doliu! Cum a fost posibilă tragedia rutieră în care a murit Alexandru Miu (galerie foto)

15 Nov 2012 5523

Un an de la moartea lui „Tzacla" (Video)

18 Sep 2012 3007

O jumătate de an de la moartea lui „Tzacla" (galerie foto)

19 Mar 2012 2165

Bani, motoare puternice, alcool şi viteză Tzacla, Parteca şi Radu Popescu - destine şi vieţi curmate mult prea devreme (galerie foto)

23 Feb 2012 4546

Trei luni de la moartea lui „Tzacla"

19 Dec 2011 1738

O lună de la dubla tragedie de pe Aurel Vlaicu

19 Oct 2011 1001

Dublă tragedie Ani grei de puşcărie în accidentul lui Tzacla

03 Oct 2011 2013

Doi morţi în accidentul Tzacla

01 Oct 2011 1200

Copilul din accidentul lui Tzaclă a decedat

30 Sep 2011 2019

Farul şi vitezometrul, distruse complet „Tzacla" va primi două NUP-uri de la Poliţia Rutieră

29 Sep 2011 2889

Minorul rănit în accidentul lui „Tzacla", tot în stare gravă

27 Sep 2011 1240

Încă un filmuleţ în memoria lui Tzacla (Video)

26 Sep 2011 3075