Oameni-sandwich pentru coreeni

Nemultumiri salariale la Daewoo Mangalia

Peste cinci sute de sindicalisti vor marsalui de astazi prin statiunile subordonate municipiului Mangalia, imbracati in cartoane pe care isi vor scrie necazurile * Originalul protest se va desfasura in acest fel deoarece autoritatile locale nu au aprobat un mars care trebuia sa se desfasoare astazi pe strazile municipiului Mangalia * Imbracati in acest fel, muncitorii vor iesi pur si simplu la plimbare, indeosebi prin Neptun * Ei vor protesta in acest mod cat mai aproape de resedinta premierului

Sindicalistii de la Daewoo Mangalia Heavy Industries vor protesta incepand de astazi intr-un mod original. Cu pancarte tip sandwich, peste cinci sute de oameni vor umbla prin toate statiunile din zona Mangaliei, pentru a arata tuturor celor care ii vor vedea conditiile in care lucreaza si ce salarii au ei. In felul acesta, ei vor participa in mod mai aparte si la Festivalul "Callatis 2002", care are loc zilele acestea la Mangalia. Protestantilor din santierul naval li se vor alatura si alti sindicalisti care fac parte din Blocul National Sindical din judetul Constanta.

Nemultumirile angajatilor din Daewoo Mangalia Heavy Industries sunt de-acum de notorietate, mai ales ca, in ultima perioada, au tot avut loc fel de fel de manifestari publice ale acestora. Astfel, in urma cu aproape doua luni, mai mult de o mie de oameni s-au adunat in fata santierului, protestand impotriva externalizarii unora dintre activitati. Ei mai reclamau ca salariile sunt prea mici comparativ cu munca pe care o presteaza, le sunt diminuate sporurile, dar si numarul de zile de concedii de odihna. Tot ei mai spun ca, desi au incercat de nenumarate ori sa ajunga la o intelegere cu patronatul coreean, nu a fost posibil, astfel incat s-a ajuns la greva de avertisment de acum o saptamana, cand peste o mie de oameni au oprit lucrul timp de doua ore. Tot ei au mai vrut sa participe la un mars de protest, care ar fi trebuit sa se desfasoare astazi prin municipiul Mangalia, dar, in lipsa unor aprobari, s-a renuntat la aceasta forma de manifestare a nemultumirilor. Fata de toate acestea, ieri, Comitetul executiv al Sindicatului "Navalistul" s-a intrunit in sedinta extraordinara pentru a stabili formele de protest pe care le vor adopta in viitor.

Langa casa lui Nastase

La aceasta sedinta a participat si Matei Bratianu, unul dintre liderii Blocului National Sindical. Acesta ne-a declarat ca, in cadrul sedintei extraordinare, constructorii de nave din Santierul Daewoo au stabilit ca, avand in vedere refuzul autoritatilor locale de a aproba marsul, care ar fi trebuit sa se desfasoare astazi, pentru ca sunt perturbate Zilele Municipiului Mangalia, ei vor adopta un alt tip de protest, destul de original de altfel. "Vom pregati cinci sute de oameni-sandwich, care cu tot felul de inscrisuri pe cartoane, atat pe spate cat si pe fata, vor umbla ca simpli cetateni prin statiunile subordonate municipiului Mangalia, respectiv Neptun, Saturn, Venus, Jupiter, dar cei mai multi se vor plimba prin Neptun si chiar foarte aproape de resedinta primului-ministru", ne-a declarat Bratianu. "Vrem sa vedem ce va face primul-ministru cand se va trezi fata in fata, direct cu oamenii, nu sa-i priveasca numai din elicopter, asa cum s-a obisnuit pana acum", ne-a mai spus Bratianu. Sindicalistii ne-au declarat ca incearca sa arate intregii tari, dar si turistilor straini ce fac coreenii in Romania si cum ii exploateaza pe muncitorii din subordine. Ei spun ca au salarii foarte mici, desi administratorii coreeni spun ca sunt mari. "Sunt mari, dar sunt pentru norme aproape duble de munca, asta cu ore suplimentare cu tot", spun angajatii din santier. Tot ei mai spun ca salariul mediu pe societate este mare, dar ajunge astfel prin cele cateva extraordinar de mari, care sunt ale coreenilor si care sunt cam cat ale aproape 50 de angajati romani, ne-au mai spus oamenii. La aceasta originala forma de protest vor participa si sindicalisti din filiala judeteana Constanta a Blocului National Sindical, dar nu in numar prea mare, ci doar ca reprezentativitate. Ei mai spun ca, in felul acesta, vor fi prezenti la sarbatoarea orasului lor, alaturi de turisti, dar si alaturi de premier si alte inalte oficialitati ale Romaniei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 545

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 383

Loteria Română a lansat o platformă prin care pot fi achiziționate bilete la cele mai cunoscute jocuri

25 Mar 2024 610

Centrul pentru incluziune socială a romilor, reactivat la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Mar 2024 947

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719

CSM Constanța Baschetbalistele, o nouă mare performanță. Au cucerit Cupa României! „Un succes istoric“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1277

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 813

MApN Acord, în premieră, între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc cu privire la cooperarea în domeniul militar și tehnic

28 Feb 2024 338

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul de Stat Constanța Sold-out la spectacolul „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, montat de regizorul Andrei Șerban (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 754

A murit Mioara Roman!

23 Feb 2024 1249

„A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare în regia lui Andrei Șerban – premieră la Teatrul de Stat Constanța

21 Feb 2024 803

Record de participanți la UNTOLD Dubai! Ce vedete au urcat pe scena festivalului (GALERIE FOTO)

19 Feb 2024 607

Guvern Premierul Ciolacu anunță reorganizarea a încă două ministere

16 Feb 2024 782

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 871

CSM Constanța natație Patrick Dinu, record personal la Campionatul Mondial

15 Feb 2024 815