Octavian Ruse „La un cutremur, Peninsula poate cadea"

Octavian_Ruse.jpgDirectorul Proiect SA susţine că în Constanţa ne aşteptăm la un seism de maximum şapte grade pe scara Richter

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Primăria Constanţa, în municipiu există doar cinci clădiri cu risc seismic de grad I, care, la cea mai mică mişcare a pământului, s-ar putea prăbuşi. Directorul Proiect SA susţine însă că sunt mult mai multe clădiri aflate în acelaşi stadiu.

risc_seismic.jpgDupă cutremurul din Italia, de acum două zile, urmat de cel din Portugalia, ONU a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte riscul crescut de producere a unui seism în România. Experţii Organizaţiei spun că peste un milion de români sunt în pericol din cauza clădirilor prost construite sau învechite. Dacă în Bucureşti numărul clădirilor care la prima mişcare tectonică s-ar prăbuşi este de câteva sute, multe dintre ele fiind blocuri de locuinţe, la Constanţa, numărul celor aflate în evidenţa autorităţilor locale este de doar cinci clădiri. Practic, cele cinci sunt clădirile încadrate în clasa I de risc seismic şi sunt marcate în consecinţă, cu bulină roşie, aşa cum prevede legislaţia în vigoare. Cea mai veche clădire încadrată la gradul cel mai mare de risc a fost construită în 1831 şi se află pe strada Ştefan cel Mare nr. 26 (subsol, parter şi două etaje), având o suprafaţă de 270 de metri pătraţi. Următoarea este situată pe strada Mercur nr. 10 (cu două etaje şi mansardă), are o suprafaţă de 587 metri şi datează din 1900. Cea de-a treia clădire cu risc seismic I, în ordinea anului construcţiei, se află pe strada Callatis nr. 31 (190 metri pătraţi) şi a fost ridicată în 1922. Pe lista primăriei se mai regăseşte o clădire situată pe strada Traian nr. 25, în suprafaţă de 1.020 de metri pătraţi, ridicată în 1932, urmată de cea de pe General Manu nr. 32, de 587 metri, construită în 1938.
Chiar dacă în baza de date a autorităţii locale figurează doar aceste cinci clădiri, cu toţii ştim că în zona veche a oraşului sunt multe clădiri în stare avansată de degradare, care reprezintă un pericol pentru cei care locuiesc acolo.

cladire_risc_seismic.jpgŞi Viile Noi şi Coiciu ar putea fi afectate

Directorul SC Proiect SA, Octavian Ruse, ne-a declarat că, în cazul în care un cutremur ar lovi Constanţa, „toată Peninsula poate cădea": „Sunt cădiri cum ar fi fosta Primărie, Cazinoul, Geamia, Catedrala care au fost construite foarte bine. Acestea nu ar putea fi foarte grav afectate. Sunt însă şi foarte multe care au temelie redusă. Avantajul Pensinsulei îl constituie faptul că este pe o rocă tare, care amortizează".
Soluţia potrivită ar fi demolarea acestor clădiri, diminuându-se astfel riscurile, însă situaţia juridică neclară a clădirilor împiedică autorităţile locale să ia măsuri drastice. „Toată Peninsula este sit de arhitectură. Ca să dărâmi orice din zonă este o provocare", a susţinut directorul Proiect SA.
În calitate de specialist, Ruse a explicat că tipul de cutremur, de suprafaţă sau de adâncime, diferenţiază efectele dezastruoase: „Un cutremur celui asemănător din Italia, de suprafaţă, distruge casele mici, construite prost. Cel de adâncime afectează clădirile înalte".
Două centre seismice pot afecta Constanţa: unul aflat la aproximativ 30 - 40 de kilometri de Varna, care a distrus Constanţa în 1903 şi altul situat în Marea Egee, într-o falie turcească: „Acolo s-ar putea să fie mai trist. Noi ne aşteptăm ca în Vrancea să fie probleme. Aici se pot produce cutremure de adâncime, afectând clădirile mari. Pe noi, la Constanţa, ne afectează mai puţin datorită munţilor Măcin". Următoarele zone care ar putea fi afectate după Peninsulă, sunt Coiciu şi Viile Noi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

popescu r.

28 Apr, 2009 03:32

am putea afla lista cladirilor cu bulina rosie din constanta?

Articole asemanatoare

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 681

Recurs în dosarul dintre Arhitectura Plus SRL,firma fondată de actualul arhitect șef al municipiului vs. primarul Constanței

14 Mar 2024 724

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 988

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 743

Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 februarie 2024

31 Jan 2024 937

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 934

Tribunalul amână procesul deschis de un investitor imobiliar din Constanța pentru anularea unei hotărâri CLC pentru Tomis Nord

20 Jan 2024 644

Vergil Chițac a delegat atribuții importante Viceprimarul Rusu va evalua activitatea celor mai importanți funcționari din Primăria Constanța (DOCUMENT)

08 Jan 2024 1181

Cimitir nou în municipiul Mangalia. La cât este estimată investiția?

27 Dec 2023 1002

De ce sa apelezi la o agenție de web design?

08 Dec 2023 641

In memoriam Ion Mincu, arhitectul care a elaborat planurile pentru restaurarea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Constanța

05 Dec 2023 885

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța. Ce proiecte imobiliare se află pe ordinea de zi?

20 Nov 2023 1220

UPDATE Muzeul de Artă Constanța, gazdă pentru Bienala de Arhitectură Dobrogeană! Harry Tavitian, invitat special (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 1402

Declarații de avere Averea și interesele lui Dan Petre Leu. Apartamentul din Eforie Nord, achiziționat de când a devenit arhitect șef al municipiului Constanța (DOCUMENT)

31 Oct 2023 1704

Arhitectul-șef al județului Constanța s-a transferat la primăria Năvodari. Cine exercită atribuțiile cu caracter temporar? (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 5440