Oficial de la IPJ Constanța Accident rutier pe strada Brizei. Un șofer fără permis a tamponat 10 mașini. A fost transportat la spital

  • Accident rutier pe strada Brizei din municipiul Constanța.
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în municipiul Constanța.

Din primele informații este vorba despre un accident rutier (tamponare între mai multe autoturisme) pe strada Brizei.

La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale Poliției Rutiere Constanța pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul. Intervenția se află în desfășurare.

Potrivit unor surse, conducătorului auto, de 48 de ani, i s-ar fi făcut rău, și a avariat mai multe autoturisme.

Oficial de la IPJ Constanța

În această seară, în jurul orei 18.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Brizei din municipiul Constanța.

Conform primelor cercetări, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 49 de ani, în timp ce se afla la volanul unui vehicul ar fi avariat 10 autoturisme care se aflau parcate.

Din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii rutieri au stabilit faptul că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autoturismul avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.

Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală., a transmis Cristina Gavriloaie, purtătorul de cuvând al IPJ Constanța.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la CFR despre accidentul mortal de la Medgidia, județul Constanța

10 May 2024 516

UPDATE Accident feroviar în gara Medgidia, județul Constanța. Victima a decedat!

10 May 2024 865

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

10 May 2024 404

Județul Constanța Accident pe autostradă! Un TIR și o autoutilitară s-au lovit (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 672

Acțiuni de control ale polițiștilor în Județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

10 May 2024 283

Accident rutier la ieșirea din municipiul Tulcea! Date oficiale de la IPJ Tulcea (FOTO)

09 May 2024 680

UPDATE. Accident cu victime la ieșirea din Tulcea către Agighiol. Implicate un microbuz și o mașină de teren (FOTO+VIDEO)

09 May 2024 846

Judecătoria Mangalia Audieri în Dosarul 2 Mai. Tatăl lui Sebi - „Tot ce vedem ne aduce aminte de băiatul nostru”

09 May 2024 458

Audieri în Dosarul 2 Mai Imaginile tragediei, în cuvinte - Mama lui Sebi - „Viața noastră ca familie s-a terminat. Cimitirul a devenit o a doua noastră casă”

09 May 2024 483

Nemulțumiri în sala de judecată Mama tinerei ucise în accidentul de la 2 Mai, către judecătoare - „Chiar nu știți nimic?”

09 May 2024 805

Accident rutier în incinta Portului Constanța. Un tânăr de 22 ani a fost rănit

09 May 2024 524

Judecătoria Mangalia Victimele accidentului din 2 Mai fac declarații cutremurătoare - „Am coșmaruri noaptea. I-am văzut pe cei doi decedați”

09 May 2024 866

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 402

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Săcele în care o victimă a decedat

08 May 2024 631

Județul Constanța Accident între un autoturism și un biciclist la ieșire din localitatea Săcele. O victimă a decedat

08 May 2024 727