Oprescu, pus în libertate de judecătoarea care a respins arestarea lui Nicuşor Constantinescu

Fostul primar al capitalei, Sorin Oprescu, a părăsit arestul preventiv! Ieri, Curtea de Apel Bucureşti i-a înlocuit arestul preventiv cu cel la domiciliu. Decizia este definitivă şi a fost luată de judecătoarea Viorica Costiniu.
 
Conform luju.ro, pe timpul cât se va afla în stare de arest la domiciliu, Oprescu este obligat, printre altele, să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, judecătoarea Viorica Costiniu este magistratul care a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a lui Nicușor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Concret, potrivit evz.ro, care cita presa centrală, Viorica Costiniu a judecat şi respins o contestaţie a DNA la decizia Tribunalului Bucureşti din 25 iulie 2014 prin care se solicita emiterea unui mandat internaţional de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu, în absenţa procurorului de şedinţă şi a avocaţilor. Ulterior acestei decizii, Viorica Costiniu a intrat în atenţia Inspecţiei Judiciare.
 
Viorica Costiniu este soţia fostului judecător Florin Costiniu, condamnat în dosarul fostului senator Cătălin Voicu. Tot în acest dosar, Alexandru Mazăre, actual senator al României, fratele lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, fusese bănuit de cumpărare de influenţă. Ulterior, Alexandru Mazăre a fost scos de sub urmărire penală. Dosarul a fost instrumentat de Mariana Alexandru, procuror-şef Serviciu, şi de Lucian Papici, fost procuror-şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei, ambii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
În prezent, senatorul Alexandru Mazăre este cercetat în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. De asemenea, în cauză, fratele său, Radu Mazăre, este suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii, iar afaceristul israelian Avraham Morgenstern, de dare de mită.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gata cu arestul la domiciuliu pentru Sorin Oprescu

18 Jan 2016 2033

Sorin Oprescu nu mai trebuie să anunțe poliția când merge la spital

02 Dec 2015 1956

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a prezentat la DNA

18 Nov 2015 1642

Tribunalul București a decis că Sorin Oprescu se poate opera la plămâni, la Institutul "Marius Nasta"

13 Nov 2015 1731

Sorin Oprescu le cere judecătorilor să-l lase să se interneze în spital

13 Nov 2015 1749

Sorin Oprescu, plasat în arest la domiciliu

29 Oct 2015 1689

Oprescu rămâne în arest preventiv

21 Oct 2015 1893

Sorin Oprescu vrea în libertate. Iată când se va lua decizia

15 Oct 2015 1594

Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv

06 Oct 2015 1537

Sorin Oprescu nu va pleca acasă!

25 Sep 2015 1606

Oprescu vrea în libertate. Tribunalul București decide vineri dacă va admite cererea sa

24 Sep 2015 1786