Ordin de ministru pentru poliţiştii locali, în dezbatere pe site-ul MAI

Pe site-ul Ministerul Afacerilor Interne este postat pentru dezbatere publică Ordinul MAI privind formarea iniţială, în anul 2018, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne, a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.
 
Conform documentului mai sus precizat, „instituţiile de formare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne alocă, în anul 2018, 440 de locuri în vederea formării iniţiale a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere, precum şi 25 de locuri în vederea parcurgerii modulului de management“.
 
Tot potrivit sursei mai sus citate, „instituţiile de formare prevăzute la art. 1, repartizarea numărului de locuri, perioadele în care se realizează programele de formare iniţială, precum şi cuantumul cheltuielilor de şcolarizare/cursant/program de formare iniţială/modul de management sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin“.
 
„Grupele de studiu sunt compuse dintr-un număr cuprins între 15 şi 35 de cursanţi, stabilit de conducătorii instituţiilor care asigură formarea iniţială, în limita numărului de locuri repartizat, care dispun şi înmatricularea acestora. Grupele modulului de management pot fi compuse din minimum cinci cursanţi. Achitarea cheltuielilor de şcolarizare privind programele de formare iniţială şi modulele de management, precum şi a cheltuielilor de cazare şi servire a hranei se realizează de către structurile poliţiei locale, în baza contractelor de formare profesională încheiate în acest scop“, potrivit Ordinului MAI privind formarea iniţială, în anul 2018, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne, a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.
 

Banii

 
Programul de formare iniţială (instruirea, utilizarea bazei didactico-materiale, organizarea şi desfăşurarea examenului de absolvire, inclusiv eliberarea certificatului de absolvire şi a foii matricole care atestă competenţele profesionale dobândite) = 2.000 de lei. Modulul de management organizat la Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al Ministerului Afacerilor Interne = 180 de lei.
 
Trei mese principale - 33 de lei/zi
 
De asemenea, la solicitare, instituţiile de formare asigură:
 
a) cazare în incinta instituţiei.
Tarifele de cazare se stabilesc de către instituţiile de formare, conform prevederilor Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 243/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 14 noiembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

 
b) servirea hranei, zilnic, până la trei mese principale, în funcţie de posibilităţile fiecărei instituţii. Contravaloarea acestora este de până la 33 de lei/zi. Sumele încasate pentru servirea mesei de către instituţiile de formare se utilizează pentru procurarea produselor agroalimentare necesare popotelor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Sancțiuni pentru o persoană care a vandalizat bănci din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 36 „Dimitrie Știubei” (FOTO)

25 Mar 2024 425

Primăria Constanța Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițiștii locali (GALERIE FOTO)

01 Mar 2024 592

Primăria Constanța Peste 100 de amenzi aplicate de polițiștii locali pentru aruncarea deșeurilor pe domeniul public (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 580

Bătut în drum spre Poliție Doi polițiști locali din județul Constanța, condamnați definitiv pentru purtare abuzivă!

15 Dec 2023 1378

Primăria Constanța „Spune stop cerșetoriei! Nu mai încuraja cerșetoria în municipiul Constanța!”

22 Nov 2023 733

Primăria Constanța Amenzi aspre pentru cei care aruncă gunoiul în locuri nepermise (FOTO)

10 Nov 2023 946

Primăria Constanța Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițistii locali (FOTO)

08 Nov 2023 678

UPDATE Două mașini de poliție s-au ciocnit, în Arad! Polițiștii, în spital

29 Oct 2023 907

Depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public, sancționată de polițistii locali din Constanța (FOTO)

16 Oct 2023 713

Primăria Constanța Sute de sancțiuni aplicate de polițiștii locali în doar 24 de ore (FOTO)

05 Oct 2023 768

Primăria Constanța Depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public, sancționată de polițistii locali (FOTO)

02 Oct 2023 859

Controale ale Poliției Locale Constanța. Ce au constatat (FOTO)

29 Sep 2023 1153

Primăria Constanța Amenzi aspre pentru cei care aruncă deșeuri provenite din gospodărie pe domeniul public (FOTO)

25 Sep 2023 726

Primăria Constanța Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițistii locali

22 Sep 2023 878

Primăria Constanța „Este interzisă amestecarea deșeurilor reciclabile cu cele reziduale!”

11 Sep 2023 840