Parchetul cere condamnarea lui Popescu pentru pruncucidere

Vadit nemultumiti de decizia instantei de a o achita pe Nicoleta Popescu de pruncucidere, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au atacat-o la Curtea de Apel.

In cursul lunii iunie, judecatorii Tribunalului Constanta au considerat ca lipseste unul dintre elementele constitutive ale faptei pentru care femeia a fost trimisa in judecata si au dispus, pe cale de consecinta, achitarea ei. Cu alte cuvinte, Tribunalul a decis ca Nicoleta Popescu nu se face vinovata de acuzatiile procurorilor, potrivit carora si-ar fi lasat copilasul nou-nascut sa moara. Conform propriilor declaratii pe care le-a dat in instanta, femeia nu era la prima nastere. In mod ironic, Nicoleta Popescu era, deja, mama a patru copilasi in momentul in care s-a petrecut fapta de care a fost acuzata. Potrivit actului de sesizare a instantei, imediat dupa nastere, Popescu s-a panicat si a fugit pe camp, lasandu-si nou-nascutul singur, plangand, in casa. Concret, in dimineata zilei de 17 august, anul trecut, in jurul orei 7.30, Nicoleta Popescu a dat nastere unui copilas de sex masculin. Din nu se stie ce motive, femeia s-a speriat si a fugit pe camp, unde a stat ascunsa in cultura de porumb, pana a doua zi. Intre timp, copilasul nu a mai putut fi salvat si a decedat in urma unui traumatism obstetrical, cauzat de nasterea neasistata. "Nu pot sa explic ce mi s-a intamplat, este ca si cum mi-ar fi luat Dumnezeu mintile", a afirmat femeia pe parcursul judecatii. Aceasta a mai spus ca isi recunoaste fapta si ca o regreta sincer. Dosarul urmeaza sa fie trimis pe rolul Curtii de Apel Constanta, care va decide daca sentinta data in prima instanta a fost sau nu temeinica si legala.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Raluca - Ioana Tufega s-a retras din Camaro Invest SRL. Cine sunt noii asociați

14 Jul 2023 1040

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 iulie 2021

27 Jul 2021 2238

Casa Mobila Simex, un brand românesc de succes

01 Jun 2014 8418