Parchetul îl vrea în arest preventiv Poliţistul Elvid Daniel Babalîc vrea să scape de arestul la domiciliu



Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa privind arestarea preventivă a poliţistului Elvid Daniel Babalîc, de la Ovidiu. Instanţa a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de Babalîc pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 4 februarie până la data de 4 martie, inclusiv. Decizia nu a fost definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a depus contestaţie împotriva deciziei, dorind ca Elvid Daniel Babalîc să fie plasat în arest preventiv. Nemulţumit a fost şi poliţistul, care a depus contestaţie, dorind să scape de arestul la domiciliu.
 
Reamintim faptul că, la data de 3 februarie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Constanţa, în baza ordonanţei de delegare emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi sub coordonarea acestuia, au efectuat trei percheziţii, dintre care una în Biroul Ordine publică din cadrul Poliţiei Oraşului Ovidiu şi două percheziţii domiciliare, respectiv la domiciliul agentului de poliţie Elvid Daniel Babalîc şi la domiciliul lui Liviu Bâtă, poliţist în cadrul Poliţiei Locale Ovidiu.
 
În luna octombrie 2015, lucrătorii SJA Constanţa au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa „cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu“ de către agentul de poliţie Elvid Daniel Babalîc, din cadrul Poliţiei Oraşului Ovidiu.

Ar fi pretins şi ar fi primit bani de la şoferii depistaţi încălcând normele rutiere

În fapt, „în noaptea de 18/19 august 2015, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, B.E.D. (n.r. - Elvid Daniel Babalîc) împreună cu un lucrător al Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Ovidiu au oprit un autoturism condus de G.I., care nu poseda permis de conducere. În autoturism se mai aflau două persoane, iar cei trei transportau bunuri, respectiv dispozitive electrice sustrase de la o societate ce executa lucrări la construcţia unui bloc de locuinţe din oraşul Năvodari, judeţul Constanţa. Pentru a nu-i întocmi dosar penal, G.I. i-a remis agentului de poliţie o sumă de bani şi o parte dintre bunurile sustrase“, potrivit procurorilor.

 
De asemenea, „din datele obţinute în cauză, a rezultat că B.E.D. (n.r. Babalîc Elvid Daniel) împreună cu B.L. (n.r. Bâtă Liviu) şi V.I. (n.r. Vladu Ilie), lucrători în cadrul Poliţiei Locale Ovidiu, pe timpul îndeplinirii atribuţiunilor de serviciu, au pretins şi au primit sume de bani de la şoferii depistaţi încălcând normele rutiere, pentru a nu lua măsurile legale împotriva acestora“.
 
Cu ocazia celor trei percheziţii domiciliare, au fost ridicate mai multe documente şi înscrisuri de la sediul Poliţiei Oraşului Ovidiu, precum şi bunuri (dispozitive electrice) de la domiciliul agentului de poliţie Elvid Daniel Babalîc, „care proveneau din furtul săvârşit în noaptea de 18/19 august 2015. Bunurile făceau obiectul unui dosar penal cu autori necunoscuţi, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa ca urmare a unei plângeri formulate de către administratorul unei societăţi care reclama furtul acestora şi crearea unui prejudiciu în valoare de 40.000 de lei“, mai spun procurorii.
 
Atât poliţiştii, cât şi persoanele fără calitate specială au fost audiate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, iar ulterior, procurorul de caz a dispus extinderea cercetărilor şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de:
 
  • Elvid Daniel Babalîc, agent de poliţie, „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, faptă prevăzută de art. 289, alin. 1 - Cod penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1 - Cod penal - 11 fapte distincte, fals intelectual, faptă prevăzută de art. 320 - Cod penal, și abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 - Cod penal“; 
  • Liviu Bâtă, lucrător în cadrul Poliţiei Locale Ovidiu, „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la luare de mită, faptă prevăzută de art. 48 - Cod penal, raportat la art. 289, alin. 1 - Cod penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1 - Cod penal - două fapte distincte, fals intelectual, faptă prevăzută de art. 320 -Cod penal, și complicitate la abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 48 - Cod penal, raportat la art. 132 din Legea 78/2000, în referire la art. 297 - Cod penal“; 
  • Ilie Vladu, lucrător în cadrul Poliţiei Locale Ovidiu, „sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, faptă prevăzută de art. 48 - Cod penal, raportat la art. 289, alin. 1 - Cod penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1 - Cod penal - trei fapte distincte“; 
  • şapte persoane fără calitate specială, participanţi la trafic (şoferi), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 - Cod penal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Opt ani de închisoare pentru un fost polițist din Constanța!

09 Mar 2023 17166

Polițistul constănțean Elvid Daniel Babalîc, acuzat de luare de mită, achitat. Dosarul, în apel

01 Feb 2021 2375

Procurorii, nemulțumiți de achitarea polițistului constănțean Elvid Daniel Babalîc, acuzat de luare de mită

30 Dec 2020 2590

Polițistul constănțean Elvid Daniel Babalîc, acuzat de luare de mită, achitat

23 Dec 2020 2270

Mai mulţi şoferi din Constanţa au fost condamnaţi definitiv pentru dare de mită

18 Jan 2018 3532

Mai mulţi şoferi din Constanţa au fost condamnaţi şi puşi să muncească în folosul comunităţii. Iată ce au făcut!

21 Jun 2017 7289

Ce au decis judecătorii Poliţistul Elvid Daniel Babalîc a scăpat de arestul la domiciliu

26 May 2016 2488

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc rămâne în arest la domiciliu

27 Apr 2016 1911

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc, din IPJ Constanţa, rămâne în arest la domiciliu

29 Mar 2016 2258

Polițistul Elvid Daniel Babalîc, trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța

04 Mar 2016 2328

Percheziţie la Poliţie Poliţistul Elvid Daniel Babalîc rămâne în arest la domiciliu

13 Feb 2016 2832

Procurorii au cerut, pentru a doua oară, arestarea poliţistului Elvid Daniel Babalîc

10 Feb 2016 2540

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc, în arest la domiciliu Ar fi primit bani pentru a-i „ierta“ pe şoferii care încalcă legea

05 Feb 2016 2508

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc, arestat la domiciliu

04 Feb 2016 2439

Poliţistul Elvid Daniel Babalîc, judecat şi achitat într-un mega-dosar, din nou în atenţia procurorilor

04 Feb 2016 2843