„Partener" cu fiul său Iată averea noului şef al Penitenciarului de la Poarta Albă (documente)

cap_5.jpgPentru o perioadă de şase luni, noul şef al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă va fi comisarul şef de penitenciare Dumitru Andrei, detaşat din fruntea Penitenciarului Slobozia. Potrivit declaraţiei de avare aferentă anului 2010, comisarul şef de penitenciare Dumitru Andrei deţine, din 2005, o jumătate dintr-un teren intravilan în suprafaţă de 907 metri pătraţi situat în localitatea Amara, titularul terenului fiind Gigi Andrei, cel mai probabil fiul noului director al Penitenciarul Poarta Albă.

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă anunţau că, începând cu data de 16 martie, comisarul de penitenciare Florin Stanciu este revocat din funcţia de director al Penitenciarului Mărgineni şi îi încetează detaşarea şi împuternicirea în funcţia de director al unităţii de detenţie de la Constanţa. În acelaşi act se mai arăta că, din aceeaşi dată, Florin Stanciu a revenit pe funcţia pe care o ocupa anterior numirii în funcţia de director, respectiv ofiţer în cadrul Serviciului Regim Penitenciar din cadrul Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Tot din data de 16 martie, noul şef al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă este comisarul şef de penitenciare Dumitru Andrei, detaşat din fruntea Penitenciarului Slobozia şi împuternicit în funcţia de director al Penitenciarului Poarta Albă, pentru o perioadă de şase luni. Potrivit declaraţiei de avare aferentă anului 2010, comisarul şef de penitenciare Dumitru Andrei deţine, din 2005, o jumătate dintr-un teren intravilan în suprafaţă de 907 metri pătraţi situat în localitatea Amara, titularul terenului fiind Gigi Andrei, cel mai probabil fiul noului director al Penitenciarului Poarta Albă. Interesant de remarcat că acest Gigi Andrei ocupă funcţia de administrator al Centrului de instruire al angajaţilor din Penitenciare de la Amara.

Coproprietar

Tot în declaraţia de avere completată aproape de sfârşitul lui 2010, Dumitru Andrei notează că deţine, din anul 2003, un apartament în Bucureşti în suprafaţă de 36 de metri pătraţi, şi o casă, din 2008, în suprafaţă de 84 de metri pătraţi. Titularul acestor două imobile este Gigi Andrei. În ceea ce priveşte bunurile mobile, noul şef al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă a declarat că posedă un autoturism marca Renault, automobil fabricat în 1995. Comisarul şef Dumitru Andrei spune că nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, ori obiecte care fac parte din patrimonial cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte suma de 5000 de euro.

Datorii până în 2027

Dumitru Andrei mai notează în declaraţia de avere din 2010 că nu are conturi, depozite bancare, fonduri de investiţii, plasamente, investiţii directe ori împrumuturi acordate. În ceea ce priveşte datoriile, cel care va conduce în următoarele şase luni Penitenciarul Poarta Albă declară că, în 2007, a contractat, un credit bancar în valoare de 95.900 de franci elveţieni, termenul scadent fiind în anul 2027. În 2008, comisarul şef Dumitru Andrei a luat un CAR în valoare de 20.000 de lei, scadent în 2010. Tot în 2008, comisarul şef de penitenciare a mai apelat la un credit în valoare de 33.333 de franci elveţieni, termenul scadent fiind în 2027. În categoria „venituri din salarii" Dumitru Andrei a notat că primeşte anual suma de 82.549 de lei, iar Gigi Andrei 33.682 de lei. Comisarul şef Dumitru Andrei a mai câştigat 3.260 de lei prin închirierea unui apartament. Revocarea lui Florin Stanciu vine în urma neregulilor descoperite de Direcţia de Inspecţie din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. De remarcat că pe data de 9 martie 2011 deţinutul Eugen Nicolae Gales a evadat din sediul Judecătoriei Moreni, judeţul Dâmboviţa.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 533

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 852

Știri Constanța Bărbatul de 43 de ani, încarcerat. Ce faptă l-a adus în Penitenciarul Poarta Albă?

13 Apr 2024 635

Condamnați la închisoare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

12 Apr 2024 421

Primăria Poarta Albă, județul Constanța Un nou contract pentru supervizarea unor lucrări ce vizează noua rețea de gaze naturale din comună

12 Apr 2024 507

Știri Constanța UPDATE. Un TIR s-a răsturnat în localitatea Poarta Albă. Intervin pompierii (FOTO)

12 Apr 2024 915

Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului, Poarta Albă

11 Apr 2024 476

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 980

​Cumpărări directe Constanța Penitenciarul Poarta Albă cumpără pachet de servicii de medicina muncii (DOCUMENT)

08 Apr 2024 477

Locuri de muncă Constanța Primăria Comunei Poarta Albă angajează

08 Apr 2024 578

Județul Constanța. Bărbat de 63 de ani condamnat la închisoare pentru complicitate la furt

08 Apr 2024 477

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 557

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1804

Știri Constanța Un bărbat de 39 de ani, urmărit pentru furt calificat, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă

03 Apr 2024 460

Achiziții Constanța De unde cumpără Primăria Poarta Albă sandwichuri pentru instituții de învățământ?

03 Apr 2024 992