Pastilă amară pentru anticorupţii din Constanţa! Judecătoarea Iulia Paisa, „premiată“ de colegi cu o achitare şi închisoare cu suspendare (document)

Curtea de Apel Bacău s-a pronunţat, ieri, în dosarul judecătoarei Iulia Paisa, din Judecătoria Piatra Neamţ, deferită Justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Judecătoarea a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Mai mult decât atât, instanţa a dispus încetarea procesului penal faţă de ea pentru infracţiunea de fals intelectual, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. Totuşi, Curtea de Apel Bacău i-a aplicat judecătoarei, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice (40 de acte materiale), pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare condiţionată. În prezenta cauză, Mirela Rengheş a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi fals intelectual. De asemenea, Aurel Lazăr a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanei.
 
De menţionat că instanţa a respins acţiunile civile formulate de părţile civile Ion Hîrţan, Elena Goroaia, Ana State şi Georgiana Boatcă, ca nefondate. Judecătoarea a fost obligată la plata sumei de 7.000,5 lei către UAT Piatra Neamţ.
 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa au acuzat-o pe judecătoarea Paisa că, în perioada 5.06.2006 - 3.06.2009, fiind sprijinită de Aurel Lazăr şi de Mirela Rengheş, şi-ar fi exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ, la judecarea a 41 de cauze civile. „Astfel, la soluţionarea acestor cauze, inculpata şi-a îndeplinit în mod defectuos sau nu a îndeplinit mai multe acte, încălcând numeroase dispoziţii procesuale, cu scopul de a-i deposeda pe pârâţi de terenurile situate în judeţul Neamţ (o suprafaţă însumând 242.890 mp) care le aparţineau şi de a procura un avantaj patrimonial inculpatului Lazăr Aurel. În acest sens, inculpata a urmărit pronunţarea sau a pronunţat în mod abuziv hotărâri netemeinice şi nelegale, menite să ţină loc de acte autentice de vânzare-cumpărare între pârâţi şi reclamantul Lazăr Aurel, având ca obiect imobilele aparţinând pârâţilor“, conform celor de la Anticorupţie.

 „Valori diminuate ale taxelor judiciare de timbru“

„În aceeaşi perioadă (5.06.2006 - 13.12.2006), inculpata Paisa Iulia, cu intenţie, a stabilit, într-un număr de 40 de cauze civile dintre cele 41 la care s-a făcut referire anterior, valori diminuate ale taxelor judiciare de timbru care ar fi trebuit achitate de inculpatul Lazăr Aurel, în calitate de reclamant. În acest fel, a fost provocat un prejudiciu de 12.627,04 lei bugetului local al municipiului Piatra Neamţ. La data de 13.12.2006, inculpata Paisa Iulia, cu sprijinul coinculpatei Renghea Mirela, a atestat împrejurări neadevărate în cuprinsul mai multor sentinţe pronunţate în dosarele care îl aveau ca reclamant pe Lazăr Aurel, respectiv că procedura de citare cu pârâţii fusese îndeplinită“, conform rechizitoriului întocmit de DNA Constanţa.
 
Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
În secţiunea „Documente“, poate fi citită integral decizia Curţii de Apel Bacău.

Citeşte şi

Judecătoarea Iulia Paisa, trimisă în judecată de procurorii DNA Constanţa
 
Judecătoare acuzată de DNA Constanţa de aproape 50 de infracţiuni. Dosarul a primit un nou termen (document)
 
Preşedintele Judecătoriei Piatra Neamţ
Iată ce avere are Iulia Paisa, trimisă în judecată de procurorii DNA Constanţa (documente)


 
CSM a hotărât suspendarea din funcţie a judecătoareai Iulia Paisa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exclusiv Judecătoarea Iulia Paisa, deferită Justiției de DNA Constanța, achitată și condamnată (MINUTĂ)

11 Jun 2015 2224