Patriarh printre ruine

Bartolomeu I va vizita Complexul rupestru de la Basarabi

Liderul onorific al Bisericii Ortodoxe din intreaga lume, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I se va afla in Dobrogea * Sanctitatea Sa va vizita, joi, bisericutele rupestre de la Basarabi, complex religios timpuriu de monahism primitiv, datat in secolele IX-X * Arheologii au scos la lumina sase bisericute suspendate, camere funerare, tunele de comunicare si chilii, precum si mai multe inscriptii zgariate in peretele moale de creta sau "pictate" cu o culoare obtinuta din huma rosie * Complexul este acum in paragina, "protejat" numai de o sandrama din carton gudronat, scanduri si stuf * Accesul se face printr-o spartura a zidului, printre pietroaie si fiare contorsionate, iar scarile din lemn pe care se urca la bisericute sunt putrezite si unele chiar rupte * Multe dintre inscriptii au fost deteriorate si inlocuite de scrijelituri contemporane de prost gust * Tabloul e completat in interior de tot felul de resturi aruncate de vizitatorii fraudulosi, iar in exterior de groapa de gunoi a orasului Basarabi, situata foarte aproape

Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscop de Constantinopol, Noua Roma si Patriarh Ecumenic, va vizita Dobrogea, in cadrul unui program de intalniri cu personalitatile, clerul si credinciosii din Romania. Liderul onorific al Bisericii Ortodoxe din intreaga lume va participa, maine, la sfintirea Manastirii "Acoperamantul Maicii Domnului" din comuna Dorna Arini din judetul Suceava, ce apartine Arhiepiscopiei Tomisului, iar joi va fi la Constanta. Aici va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Facultatii de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii "Ovidius". Pentru aceeasi zi este anuntata o vizita a Patriarhului Ecumenic la Complexul monahal de la Basarabi. Din lipsa banilor si indiferenta autoritatilor, monumentul, de o maxima importanta pentru crestinism, arata jalnic, cu carpeli si gunoaie aruncate la voia intamplarii.Monumentul de la Basarabi-Murfatlar este un complex religios timpuriu de monahism primitiv, datat in secolele IX-X. El cuprinde bisericute construite de calugari, tunele de acces, morminte sapate in masivul de creta ce strajuieste in prezent malurile Canalului Dunare - Marea Neagra. Unic in felul sau, complexul manastiresc rupestru de la Basarabi-Murfatlar este unul dintre cele mai originale vestigii crestine de pe teritoriul Romaniei si marturiseste peste secole despre o comunitate de calugari retrasa intr-un imens "mormant de piatra" pentru a cauta mantuirea sufletului. Arheologii au descoperit sase bisericute, camere funerare, tunele de comunicare si chilii suspendate in pereti. In surprinzatorul complex au fost descoperite mai multe inscriptii zgariate in peretele moale de creta sau "pictate" cu o culoare obtinuta din huma rosie. Cele mai multe dintre ele s-au distrus, dar exista inca destule marturii ale unei profunde trairi religioase, dar si simboluri stranii, de provenienta pagana. In incercarea de a conserva cat mai bine monumentul, accesul in interior este permis numai cercetatorilor, cu aprobare speciala de la conducerea Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta. Gunoaiele din interior si mazgalelile de pe pereti arata insa ca, in realitate, lucrurile nu stau deloc asa. Intrarea se face pe sub o grinda de lemn, printre pereti cazuti si fiare contorsionate. E mai degraba o spartura. Sandramaua e formata dintr-un schelet din grinzi de lemn ce sustine un acoperis de carton gudronat si pereti de stuf. Pana si pilonii de sustinere sunt innaditi cu scoabe de fier si se clatina la orice pala de vant. Pentru vizitatori au fost montate scari si platforme din lemn, pe alocuri putrezite si chiar rupte, pe care trebuie sa se catere pana la bisericutele ce se casca in peretii de creta. Incaperile sunt fascinante: sapate in piatra, cu forme si inscriptii desprinse parca din povesti. Culoare de acces il poarta pe cel care are sansa sa ajunga aici, pe sub pamant, de la o bisericuta la alta. In jur sunt morminte si foste incinte cu destinatie necunoscuta. In peretii calcarosi se vad urmele unor barne suspendate, care sustineau chiliile. Au ramas inca si crucile scrijelite pe peretii fostelor chilii, acum suspendate in stanca.

Profanarea trecutului

Contrastand dureros cu toate aceste minunatii, istoria recenta a lasat urme ireparabile. Peretii bisericutelor au urme de infiltratii de apa, iar pe alocuri s-au exfoliat, cu tot cu inscriptiile unice pe care le purtau. Intr-una dintre ele, peretele altarului s-a surpat atat de mult, incat Sfanta Masa, faurita tot din piatra, s-a spart si zace sub daramaturi. Acoperisul si peretii improvizatiei de protectie sunt fisurati si se clatina in bataile vantului. La rafale mai puternice dau chiar impresia ca se vor prabusi dintr-un moment in altul. Prin gaurile acoperisului au intrat in incinta paie si bolovani, aduse inauntru de apa. Cei care au intrat fraudulos in monument, prin sparturile gardului sau in intelegere cu paznicul au lasat urme peste tot. Peretii s-au transformat intr-un soi de "carte de oaspeti" a prostului gust. Intre inscriptiile scrijelite peste tot am gasit si textul "Israel Mossad" si chiar un cap de demon, de genul celor desenate de satanisti in locurile in care isi desfasoara ritualurile. Si tot felul de resturi: sticle sparte, pungi de plastic, haine vechi. Urmele prezentului apar insa chiar si pe peretii bisericutelor. Vizitatorii clandestini au scrijelit aici inscriptii care vor sa le imite pe cele autentice, mai ales cruci. Dar si nume de persoane, declaratii de dragoste. Unele scrijelituri se suprapun pe cele autentice. Peisajul e completat, in exterior, de groapa de gunoi a orasului Basarabi, situata foarte aproape de bisericute. Si langa ea, ca o ironie, un panou pe care scrie ca e interzis aruncatul gunoaielor din ordinul primarul Crivineanu. Patriarhul Ecumenic trebuie sa fi vizitat multe monumente de acest gen in intreaga lume, dar probabil ca nu a gasit nicaieri atata indiferenta fata de jertfa traitorilor crestini.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 316

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 398

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 557

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 497

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 692

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 545

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 531

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 483

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 433

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 726

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 588

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 568

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 915

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 717

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 586