UPDATE Patru persoane rănite într-un accident în lanț pe DN1 în zona Corbeanca. Mai multe autoturisme, implicate

Accident în lanț pe DN1. Foto cu rol ilustrativ: Facebook/ISU PrahovaLa data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 15:51, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DN1- localitatea Balotești,  km 18, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicate mai multe autoturisme.

Potrivit IPJ Ilfov, la fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, pentru cercetări, iar din primele verificări a rezultat faptul că, în evenimentul rutier, au fost implicate 5 autoturisme. 

Din impact, a rezultat rănirea a 4 persoane,  care urmează să primească îngrijiri de specialitate de la echipajele medicale sosite la fața locului.

La acest moment, traficul se desfășoară pe o singură bandă, în ambele sensuri.

Potrivit ISU B-IF, în accidentul rutier de pe pe DN1 din zona Corbeanca, au fost implicate cinci autoturisme, în care se aflau 11 persoane.

Au fost extrase de echipele de descarcerare 2 persoane până în acest moment.

„ISU B-IF a intervenit cu două autospeciale de stingere, două echipaje de Descarcerare, 4 echipaje SMURD, 4 ambulanțe ale SABIF și elicopterul SMURD“ - au precizat reprezentanții ISU B-IF. 


Toate persoanele sunt in stare de constienta.

UPDATE: 1

Elicopterul a preluat o victima si urmeaza sa aterizeze pe stadionul Dinamo.


6 auto cu 11 persoane implicate, din care 4 victime vor fi transportate la spital.

UPDATE: 2

Încă un pacient a solicitat să fie transportat la spital.

În total cinci victime au fost transportat la spital: doi pacienți au ajuns la Spitalul Elias și trei la Spitalul Floreasca. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 357

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 541

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 206

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 642

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 643

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 803

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 293

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 549

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 943

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 862

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 249

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 838

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 953