Pensionarii „de aur" ai Constanţei Vezi aici cu ce avere s-a pensionat fostul şef al Anticorupţiei Constanţa (documente)

Tene_Ioana_Tene3.jpgMagistratul Ioana Ţene, pensionată cu grad de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preciza în ultima declaraţie de avere completată înainte de pensionare că avea un teren, două apartamente, un Hyundai Santa Fe şi datorii totale de peste 117.000 de lei

În timp ce sorţii i-au zâmbit fostului procuror-şef al DIICOT Constanţa, magistratul Dumitru Uzun, precizând în ultima declaraţie de avere completată înainte de pensionare că deţine nu mai puţin de şapte terenuri, trei clădiri şi patru autoturisme, nu acelaşi lucru se poate spune despre fostul şef al DNA Constanţa, magistratul Ioana Ţene, pensionată cu grad de procuror al Parchetului General.

În ediţia de ieri, v-am prezentat averea oficială a fostului şef al Serviciului Teritorial Constanţa al DIICOT, magistratul Dumitru Uzun, astfel cum era aceasta menţionată în ultima declaraţie de avere completată înainte ca procurorul să iasă la pensie şi afişată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. Dat fiind că averile procurorilor şi judecătorilor au reprezentat un subiect de interes continuu pentru cetăţeni, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile pe care le aveau la momentul pensionării şefii principalelor unităţi de Parchet din Constanţa. În ediţia de astăzi, vă prezentăm ultimele declaraţii de avere completate de fostul şef al DNA Constanţa înainte de pensionare. Magistratul Ioana Ţene a fost procurorul-şef al Serviciului Teritorial Constanţa până în toamna anului 2010, când şi-a înaintat cererea de pensionare. Până ca aceasta să fie transmisă preşedintelui României, care urma să semneze decretul de eliberare din funcţie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis înaintarea către preşedinte a propunerii de eliberare din funcţie prin pensionare cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pensionare cu grad de Parchet General

Propunerea transmisă de Plenul CSM a fost acceptată de preşedinte, iar pe 13 decembrie 2010 a fost semnat decretul prezidenţial pentru eliberarea din funcţie a magistratului „Ţene Ioana, procuror cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa - pensionare". Ultimele declaraţii de avere ale magistratului afişate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii datează din luna octombrie 2010, respectiv decembrie 2010, însă sunt identice în esenţă. În ambele documente, fostul şef al Serviciului Teritorial Constanţa al DNA a precizat că deţine din 1992, în urma „constituirii dreptului de proprietate", un teren în suprafaţă de 0,5 hectare, amplasat în municipiul Mangalia, fiind vorba despre „sola 37, parcela 170/46". Suprafaţa respectivă se înscrie în „alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil", iar magistratul Ioana Ţene este unic proprietar. La capitolul clădiri, fostul şef al DNA Constanţa a declarat două apartamente. Primul dintre ele se află în municipiul Mangalia, are 32 de metri pătraţi şi este o locuinţă „cumpărată de la stat" în 1992, procurorul fiind unic proprietar. Soţul fostului şef al DNA Constanţa, Voicu-Victor Ţene, deţine şi el un apartament, dar în Constanţa, fiind vorba despre o suprafaţă de 56 mp cumpărată în 1996. Familia Ţene are un singur autoturism, mai precis un Hyundai Santa Fe fabricat în 2007 şi cumpărat printr-un credit auto.

8.700 de lei pe lună

La vremea când era încă funcţionar al statului, Ioana Ţene nu deţinea „bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro". De asemenea, şeful DNA Constanţa nu avea nici conturi, active financiare, plasamente, fonduri de investiţii sau depozite bancare, în schimb datoriile sale se ridicau în octombrie 2010 la 117.086,80 de lei. Concret, era vorba despre un credit auto de 107.086,80 de lei contractat în iulie 2007 pentru şapte ani şi despre un credit card deschis în noiembrie 2009 pentru o perioadă de doi ani. În calitate de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, magistratul Ioana Ţene a realizat un venit anual de 104.927 de lei, însemnând circa 87 de milioane de lei vechi pe lună. Soţul său, Voicu-Victor Ţene a contribuit la bugetul familiei cu suma de 33.600 de lei, adică 28 de milioane de lei vechi pe lună, reprezentând pensia încasată de la Ministerul Apărării Naţionale.

Fără contracte cu statul

În ceea ce priveşte eventualele interese, magistratul Ioana Ţene a declarat că nu era asociat sau acţionar la vreo societate comercială şi nu era membru în consiliile de conducere, administrare şi control ale societăţilor comerciale sau ale companiilor naţionale, ale unor asociaţii sau fundaţii şi nici ale altor organizaţii nonguvernamentale. Fără a avea calitatea de membru în vreo asociaţie profesională şi nici de membru de partid, fostul şef al DNA Constanţa a declarat că nu are încheiate „contracte, inclusiv cele de asistenţă juridică, consultanţă şi civile, obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării funcţiilor, mandatelor sau demnităţilor publice finanţate de la bugetul de stat, local şi din fonduri externe ori încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat sau unde statul este acţionar majoritar/minoritar". „Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate", se arată la sfârşitul declaraţiei de interese completate de fostul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Constanţa, pensionat cu gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dnna

29 Jun, 2011 11:31

ce face dna cu palaz claudiu care nu face nimic cu evaziunea fiscala aparate inghetata elion -mii euro pe zi munca la negru nu dau bonuri fiscale au angajati de la mai

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 971

Horoscop pentru miercuri, 03 aprilie 2024. Una dintre zodii are tendința de a vorbi mult astăzi

03 Apr 2024 753

Marius Voineag, șeful DNA - apărarea reputației profesionale Secția pentru Procurori din CSM solicită intervenția Inspecției Judiciare

14 Mar 2024 533

Horoscop pentru joi, 14 martie 2024! Ziua este favorabilă dialogurilor pe teme spirituale pentru una dintre zodii

14 Mar 2024 716

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3723

Horoscop pentru miercuri, 06 martie 2024. Sunt posibile întâlniri interesante cu prietenii aflați departe de granițele țării

06 Mar 2024 891

Un nou asociat cooptat în cadrul firmei Formare Profesională Impact SRL Constanța

19 Feb 2024 543

Personalități Constanța In memoriam Romel Stănciugel, actorul care a servit scena Dramaticului de la malul mării până la sfârșitul vieții

28 Jan 2024 922

27.843 persoane au participat la cursurile organizate de ANOFM în anul 2023

25 Jan 2024 605

Horoscop pentru luni, 22 ianuarie 2024. Subiectivismul si emotivitatea sunt accentuate astăzi pentru una din zodii

22 Jan 2024 877

Horoscop pentru duminică, 21 ianuarie 2024 Se întrezăresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

21 Jan 2024 1023

Horoscop pentru sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Se întrezaresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

20 Jan 2024 850

ANOFM 87 programe de formare profesională vor începe în luna ianuarie 2024, la nivel național

28 Dec 2023 1101

Horoscop pentru duminică, 17 decembrie 2023. Iată ce le este rezervat astăzi zodiilot

17 Dec 2023 902

Horoscop pentru sâmbătă, 16 decembrie 2023. Zilele weekend-ului sunt favorabile treburilor gospodărești pentru una dintre zodii

16 Dec 2023 996