Percheziţii de amploare în mai multe judeţe din ţară, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciu uriaş

În această dimineață, polițiștii efectuează 22 percheziții, în Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu, Argeș și Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 1.000.000 de euro, prin evaziune fiscală și spălare a banilor.
 
Potrivit IGPR, la data de 13 februarie a.c., polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Dâmbovița, Giurgiu, Argeș și Prahova, precum și de la Poliția Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, efectuează 22 percheziții, în județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu, Argeș și Prahova.
 
Acțiunea vizează destructurarea unei grupări infracționale specializate în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.
 
Astfel, în perioada 2014-2017, cei în cauză, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, nu ar fi evidențiat în contabilitate venituri obținute în urma operațiunilor cu materiale reciclabile.
 
De asemenea, aceștia ar fi influențat obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidențele contabile proprii de cheltuieli fictive.
 
Prejudiciul cauzat este de peste 1.000.000 de euro.
 
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii din cadrul I.P.J. Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 822

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 536

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 791

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 547

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1331

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 680

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 6945

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 783

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 469

Percheziții în București și trei județe din țară! Președintele FC Rapid, Daniel Niculae, adus la audieri

14 Mar 2024 530

Percheziții într-un caz de corupție și fals! Bănuiții sunt cercetați pentru însușirea nelegală a unor bunuri imobile, aparținând unor persoane decedate

13 Mar 2024 624

Percheziții în Arad într-un dosar al Parchetului European de fraudă de 3 milioane de euro

13 Mar 2024 513

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, este așteptat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

13 Mar 2024 547

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1308

Constanța Avocatul uneia dintre pacientele medicului suspectat de vătămare corporală - „Clienta mea s-a ales cu o infecție gravă după intervenția chirurgicală“ (VIDEO)

12 Mar 2024 1445