Percheziţii domiciliare în Culmea şi în Poarta AlbăTribunalul a dispus ca cinci bărbaţi să fie cercetaţi în stare de libertate cu interdicţie

Ieri, Tribunalul Constanţa a admis recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie în dosarul privind incidentul din data de 24 septembrie .09.2012, soldat cu un conflict în zona satului Culmea între agenţii de pază aparţinând unei societăţi de profil şi mai mulţi localnici.

Pe cale de consecinţă, cele cinci persoane reţinute pe bază de ordonanţă, faţă de acestea efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice şi distrugere, nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu, respectiv Ovidiu, pentru 30 de zile. Cei vizaţi de această măsură sunt Ştefan Bazgan, Vasile Bazgan, Gabriel Bazgan, Gabriel Ciornea şi Ion Ursu. Cei în cauză au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a dispus cercetarea acestora în stare de libertate. Amintim că vineri, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de judecătorie, poliţiştii din Ovidiu, însoţiţi de lucrători ai Serviciului Ordine Publică şi cu sprijinul unei echipe tactice din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, au efectuat trei percheziţii domiciliare în satul Culmea şi una în comuna Poarta Albă, unde au fost identificate cele cinci persoane care au fost conduse la sediul unităţii de poliţie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 691

LIVE Text Vlad Matei Pascu, la Tribunalul Constanța. Instanța a rămas în pronunțare (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 1153

Tribunalul Constanta cumpără servicii poștale și de curierat!

13 Apr 2024 583

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 449

Primarul din Constanța, obligat să emită certificatul de urbanism pentru investiția Le Rose del Lago, din Mamaia, de lângă pasarela pietonală! (MINUTA)

10 Apr 2024 6233

Marius Cătălin Croitoru, preșdintele Judecătoriei Medgidia, propus vice în continuare al Tribunalului Constanța

08 Apr 2024 467

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul dintre Gec International Spedition SRL și Consiliul Local

07 Apr 2024 490

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1079

Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța are de primit mii de euro de la Asociația Culturală Petre Țuțea! Decizia Tribunalului (MINUTA)

02 Apr 2024 512

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 648

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 2339

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 801

Inspecția Judiciară caută zece magistrați pentru Direcția de Inspecție pentru Procurori! Până când se depun cererile de înscriere în concurs

22 Mar 2024 738

Trimis în judecată de DNA Constanța Ermil Chelariu, fost director general în CJC, își va recupera telefonul mobil marca Iphone 14

21 Mar 2024 835

Motivare Anularea autorizației de construire pentru construcțiile de pe plaja Corbu, județul Constanța, explicată (DOCUMENT)

21 Mar 2024 1852