Percheziții în Constanța! Oficial de la IGPR (video)


La această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 8 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Constanța și Călărași, într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălarea banilor.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2020, un cetățean român, cu sprijinul altor 2 persoane, ar fi conceput un circuit evazionist controlat prin persoane interpuse, prin intermediul căruia ar fi evidențiat în contabilitatea a două societăți comerciale controlate direct și ar fi declarat fiscal achiziții fictive de cereale de la societăți care prezintă comportament de tip fantomă. 

În concret, prin intermediul a două societăți, coordonatorul circuitului ar fi achiziționat (în vederea revânzării către alți beneficiari) cereale cu plata în numerar, de la producători din mai multe județe, fără eliberarea de documente fiscale și fără a înregistra operațiunile comerciale în documentele contabile. 

Pentru a justifica formal proveniența cerealelor achiziționate nefiscalizat, s-ar fi înregistrat achiziții de la societăți de tip fantomă, la prețuri mai mari decât cele cu care acestea ar fi fost achiziționate în realitate, realizând astfel, în mod nejustificat, creșterea cheltuielilor societăților controlate direct de suspect. 

Furnizorii declarați ar fi societăți preluate sau înființate de celelalte două persoane bănuite, prin intermediul unor persoane non-viabile pentru recuperarea prejudiciului (cu antecedente penale, vârste înaintate, cetățenii străini, ce și-ar fi asumat scriptic rolul de asociat/ administrator), pe care le-ar fi angrenat în circuitele evazioniste. 

Prin aceste fapte, cetățeanul ar fi denaturat rezultatul fiscal al celor 2 entități controlate în mod direct și, implicit, sumele ce trebuiau virate bugetului de stat, cu titlul de impozit pe profit, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 5,7 milioane de lei. 

Vor fi puse în aplicare 3 mandate de aducere și vor fi citați 3 martori, în vederea audierii și dispunerii măsurilor care se impun. 

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 227

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 618

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 587

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 819

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 530

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 511

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 493

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1287

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 636

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 976

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1083

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 696

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 678

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1877