Percheziții în județul Constanța într-un dosar de tâlhărie și șantaj. Doi bărbați au ajuns după gratii

PerchezițiiDoi bărbați au fost reținuți  la Constanța pentru tâlhărie, tentativă la tâlhărie și șantaj. 

Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, șantaj și tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 48, respectiv 50 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

Conform unor surse neoficiale cei reținuți sunt Gheorghe Moraru și Petrică Tomescu.  

„Astfel, la data de 20 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați, prin plângere, de către 2 bărbați, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în timp ce se aflau într-o zonă din orașul Ovidiu, ar fi fost agresați fizic de alți 2 bărbați, unuia fiindu-i sustrasă o sumă de bani dintr-o borsetă, iar celuilalt încercând să îi sustragă o altă borsetă, fără a reuși.
La data de 30 septembrie a.c, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară.
În urma administrării probatoriului în cauză, cei 2 au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

La data de 1 octombrie a.c., aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive, propunere ce a fost admisă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat și polițiști ai I.P.J. Neamț.

„În baza art. 226 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa formulată în dosarul nr. 8095/P/2022 din data de 01.10.2022. În baza art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului T P cetăţean român, recidivist, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 233-234 alin. (1) lit. e) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. (1) Cod penal ?i complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 233 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. (1) Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 01.10.2022 ?i până la data de 30.10.2022 inclusiv. În baza art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului T P În baza art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului M GH, cetăţean român, recidivist, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. (1) Cod penal, complicitate la tentativă la tâlhărie calificată, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 32 alin. (1) rap. la art. 233-234 alin. (1) lit. e) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. (1) Cod penal ?i şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. (1) Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 01.10.2022 ?i până la data de 30.10.2022 inclusiv. În baza art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului M GH. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de Stat rămân în sarcina acestuia. Ia act că inculpa?ii au fost asista?i de apărătorul ales, avocat Lian Constantin. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Contesta?ia se depune la Judecătoria Constan?a. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 01.10.2022, ora 15:26“ - se arată în decizia instanței, publicate pe portalul instanțelor de judecată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânăr de 19 ani, reținut pentru tâlhărie calificată. Infracțiunea s-a petrecut pe strada Eliberării, din Constanța

19 Mar 2024 490

În Constanța Bărbat reținut pentru tâlhărie asupra unui minor de 15 ani

11 Mar 2024 756

Constanța Femeie atacată și tâlhărită pe stradă de trei tineri! Doi dintre suspecți sunt minori

29 Feb 2024 1123

Minor de 16 ani, arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, în Hârșova, în județul Constanța

28 Feb 2024 601

Județul Constanța Tineri reținuți pentru tâlhărie la Medgidia! Doi dintre suspecți sunt minori

11 Feb 2024 809

Bărbat tâlhărit de un tânăr pentru bani și telefon mobil, în comuna Ion Corvin, județul Constanța

29 Jan 2024 775

Femeie de 73 de ani atacată în curtea casei de doi copii! Victima a ajuns la spital

27 Jan 2024 1049

Infractori înfruntați Victimă de 75 de ani! Cum au acționat agresorii în păgubirea bătrânei!

27 Jan 2024 758

În București O femeie de 56 de ani, agresată și deposedată de geantă de un tânăr

23 Jan 2024 489

Percheziții în județele Constanța și Prahova la persoane bănuite de tâlhărie

23 Jan 2024 713

Atac violent într-o societate comercială din Olt!

21 Jan 2024 720

Tâlharul căutat din septembrie, identificat cu ajutorul cetățenilor

19 Jan 2024 645

Tâlhărie la o sală de jocuri din Iași! Polițiștii au tras focuri de armă pentru prinderea suspectului

17 Jan 2024 691

Știri Constanța Bărbați reținuți pentru tâlhărie calificată în Constanța. Un copil a rămas fără telefonul mobil (FOTO)

16 Jan 2024 794

În Olt Bărbat de 39 ani și o minoră de 17 ani, depistați de polițiști pentru tâlhărie calificată

05 Jan 2024 639