Percheziții desfășurate în patru județe - arme și muniție, deținute ilegal

  •  Polițiști specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au efectuat, astăzi, zece percheziții domiciliare în patru județe și în capitală.
   
La data de 22.07.2020, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. împreună cu cei ai Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Capitalei au perchezițiinat casele suspecților de achiziționare fără drept de arme neletale și muniție. Aceste percheziții s-au desfășurat în județele Călărași, Bacău, Galați și Ilfov, precum și în municipiul București. Acțiunea a beneficiat de sprijinul I.P.J. Galați și I.P.J. Bacău.
   
Punctul de început se pare că ar fi o anchetă demarată în luna februarie a acestui an, unde în cadrul unui dosar penal, s-a constat săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. De asemenea, există indicii privind persoana de la care s-au achiziționat aceste arme, suspectul fiind o persoană din județul Galați.
   
Până în prezent, au fost depistate ca fiind deținute ilegal 10 arme neletale supuse autorizării, 1.450 de alice calibrul 4.5, 366 de cartușe, 28 de cartușe letale calibrul 16 mm., 1 kilogram de ciuperci halucinogene și 1.540 de articole pirotehnice.

Roxana Goie este studentă în anul I, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.