Peste 100 kg de pește, fără documente legale, descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă

  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competență un cetățean român care transporta peste 100 kilograme peşte, fără să deţină documentele legale.

         În data de 02.09.2020, poliţiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control în localitatea Agighiol - județ Tulcea,  o autoutilitară frigorifică înmatriculată în România, condusă de un cetățean român, în vârstă de 51 ani, domiciliat pe raza județului Tulcea.

    În urma controlului efectuat asupra vehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 104 kilograme de peşte, diferite specii, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.

    Cantitatea de pește în valoare de 587 lei a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte și producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lucrări de demolare a 17 construcții din județul Constanța, aflate în administrarea Gărzii de Coastă

19 Jun 2021 941

O firmă din județul Ilfov va executa lucrări de reparații drumuri pentru Grupul de Nave Constanța

18 Jun 2021 893

Averea comisarului șef Antip Colea, director adjunct al Gărzii de Coastă, din nou în atenția judecătorilor din Constanța

18 Jun 2021 829

Alte tone de deșeuri, descoperite de polițiștii de frontieră

15 Jun 2021 366

Bunuri contrafăcute, depistate în Portul Constanta Sud Agigea

15 Jun 2021 294

Oficial de la Garda de Coastă, despre cazul cetățenilor români reținuți pentru trafic de migranți

14 Jun 2021 563

Județul Constanța Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de un milion de euro, confiscate

14 Jun 2021 643

Oficial de la Garda de Coastă Peste 1.000 tone de deșeuri, descoperite în Portul Murfatlar

09 Jun 2021 658

Port Constanţa Sud Agigea Un nou container cu 18 tone de deșeuri, descoperit de autorități

08 Jun 2021 643

Oină Frontiera Tomis Constanța, locul întâi după turneul regulat al Campionatului Național. Parcurs perfect!

08 Jun 2021 1584

Descoperire a Poliției de Frontieră Chilia Unelte de pescuit, amplasate în zona Canalului Sulimanca. Ce conțineau

07 Jun 2021 353

Ce au descoperit oamenii legii, în bagajele unei femei, la PTF Vama Veche

07 Jun 2021 473

Zona Constanței Dronă de mari dimensiuni, descoperită în apele Mării Negre (video)

07 Jun 2021 621

Garda de Coastă a participat la exercițiul MMO Black Sea 2021

05 Jun 2021 720

Constanța Cetățeni afgani, depistați încercând să treacă frontiera fraudulos

02 Jun 2021 481