Poliția de Frontieră Șofer din Republica Moldova reținut pentru transportul unui grup de migranți

Poliţiştii de frontieră bihoreni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au depistat patru cetăţeni din Siria și Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un mijloc de transport cu un compartiment special amenajat în acest sens. Șoferul, cetăţean R. Moldova, este cercetat pentru infracțiunea de trafic de migranți, fiind reținut 24 de ore.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în data de 06.01.2022, în jurul orei 01.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară călătorind cu un microbuz înmatriculat în Cehia, patru persoane, un cetățean moldovean, în calitate de șofer al autovehiculului, iar ceilalți trei conaţionali, în calitate de pasageri, declarând că se deplasează în Olanda.

„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi într-un loc special amenajat, în partea din spate a banchetei patru cetăţeni străini, toți bărbați.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt trei cetățeni din Siria și un cetățean din Turcia, cu vârste cuprinse între 23 și 61de ani.

Șoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetăţean R. Moldova, a declarat că i-a preluat pe cei patru cetățeni străini din ţara noastră şi intenționa să îi lase în Germania, în drumul spre destinaţia lui, contra unei sume de bani“ - au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cetăţeanul moldovean fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reținere pentru 24 de ore, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale ce se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 504

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 581

Organizația Internațională pentru Migrație Aproape 1.000 de migranţi şi refugiaţi au murit în 2023 în încercarea de a ajunge în Europa via Mediterana centrală

08 Jan 2024 730

Peste 30.000 de migranţi au ajuns ilegal pe coastele Marii Britanii în 2023 traversând Canalul Mânecii

01 Jan 2024 793

Trei migranţi găsiţi morţi! Anunțul serviciile de salvare maritimă

31 Dec 2023 776

Constanța Migranţi sirieni depistaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă la frontiera terestră cu Bulgaria

29 Dec 2023 694

Craiova Arestări și rețineri într-un caz de trafic de migranți!

03 Dec 2023 870

Percheziții la persoane bănuite de trafic de migranți! Cum acționau suspecții

23 Nov 2023 713

Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu suportul EUROPOL (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 823

IGI În această săptămână, 42 de străini au fost depistați în situații ilegale. Ce au mai descoperit polițiștii de imigrări

27 Oct 2023 624

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 672

Poliția de Frontieră Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore. 90 de fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini

27 Oct 2023 647

Un nou caz de trafic de migranți, în Timiș! Zeci migranți, transportați în mod ilegal

26 Oct 2023 681

IGI Doi cetățeni pakistanezi, depistați ilegal în Iași. Străinilor le-au fost emise decizii de returnare

24 Oct 2023 969

Opt cetățeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascuşi în portbagajele unor maşini transportate pe o platformă (GALERIE FOTO)

20 Oct 2023 554