Poliţia Română face un anunţ important Este vizat şoferul cu numărul anti-PSD

Având în vedere interesul public major în ceea ce privește circulația pe drumurile publice din România a unui autoturism înmatriculat în Suedia, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

În conformitate cu ultimele precizări primite pe canalele de cooperare polițienească internațională, Poliția Română va preda autorităților suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conținut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent. Cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente.

Referitor la modul eronat în care Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a realizat argumentarea juridică privind aplicabilitatea, în acest caz, a Convenției de la Viena, din anul 1968, inspectorul general al Poliției Române a dispus deja declanșarea unor verificări, la finalul cărora vor fi luate măsurile legale care se impun și vor fi aduse, de îndată, la cunoștința opiniei publice.

În ceea ce privește dosarul penal instrumentat în prezent, în cursul zilei de astăzi, Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București va propune unității de parchet competente soluția de clasare a cauzei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

CS

03 Aug, 2018 13:56

Articolul e nevinovat, vinovati sunt incompetentii din politie! Mama mia, ce-a ajuns politia in zilele noastre! Ma refer deopotriva la institutie si la majoritatea politistilor care-o formeaza. De fapt, ce pretentii sa avem cu asemenea conducere a acesteia. La toate nivelurile ei se gasesc numai sinecuri, mai ales dupa iesirea masiva a celor peste 20000 de politisti cu experienta! Astia de-acum, oportunisti (ahtiati dupa functii, grade, carti de vizita si salarii), neprofesonisti (analfabeti functional) si efeminati! Vai de steaua (si stelele lor).

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 339

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 345

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 411

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 403

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 878

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 685

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 492

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1092

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 487

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 583

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 434

Grupul consilierilor locali PSD au înregistrat proiectului „Protocol pentru Viitor. Intership plătit pentru tinerii din Constanţa” !

22 Apr 2024 464

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 697

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 642

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 679