Poliția Română În ultimele 24 de ore su fost reținute 577 de permise de conducere

Politia în misiune. Foto: Facebook/DGPMBÎn ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.600 de sesizări venite din partea cetățenilor, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate peste 8.400 de sancțiuni contravenționale.

Potrivit unui comunicat al IGPR, la data de 31 mai a.c., aproape 11.500 de polițiști au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

„Au fost organizate 273 de acțiuni și s-a intervenit la 2.626 de evenimente, dintre care 2.165 au fost sesizate prin 112.

Totodată, au fost sesizate 836 de infracțiuni și au fost dispuse măsuri preventive în cazul a 57 de persoane.

De asemenea, au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.419 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.717.894 de lei“ - au mai precizat reprezentanții IGPR.


Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate  101  infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 577 de permise de conducere, dintre care 36 pentru alcool, 208 pentru viteză și 2 pentru droguri, fiind retrase 281 de certificate de înmatriculare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproximativ 1000 de șoferi au rămas fără permis în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 421

Razie a polițiștilor în județul Tulcea. S-au aplicat peste 70 de sancțiuni și au fost reținute permise

10 Mar 2024 559

Operațiunea Blocada! Sute de permise reținute și zeci de infracțiuni! Ce s-a descoperit la filtrul Poliției?

27 Jan 2024 956

În ultimele 24 de ore au fost reținute 454 de permise de conducere, dintre care 101 pentru viteză

20 Jan 2024 689

Peste 170 de permise de conducere reținute ieri în urma acțiunii Blocada

17 Jan 2024 644

Peste 600 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

05 Jan 2024 626

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă„Dobrogea” Pregătirile pompierilor în ziua de Bobotează

04 Jan 2024 713

Tulcea 27 permise de conducere au fost reținute de către polițiști în minivacanța de Anul Nou

03 Jan 2024 588

Aproximativ 300 de șoferi au rămas fără permis în prima zi din 2024

02 Jan 2024 701

În ultimele 24 de ore polițiștii au reținut 472 de permise de conducere dintre care 162 pentru viteză

31 Dec 2023 728

MAI Polițiștii au reținut în ultimele 24 de ore 396 de permise de conducere, dintre care 48 pentru consum de alcool

29 Dec 2023 645

Aproximativ 400 de permise de conducere, reținute de polițiști în ultimele 24 de ore. Cele mai multe pentru consum de alcool

16 Dec 2023 742

Șeful Poliției Rutiere Poliţiştii rutieri au aplicat, în primele 10 luni ale anului, 1.669.045 de sancţiuni contravenţionale

05 Dec 2023 851

MAI În minivacanța de 1 Decembrie au fost reținute 2.688 de permise de conducere, dintre care 890 pentru viteză și 348 pentru alcool

04 Dec 2023 569

Poliția Română În ultimele 24 de ore au fost reținute 359 de permise de conducere, dintre care 68 pentru viteză

29 Nov 2023 535