Poliţist din Eforie, călcat în picioare în timpul programului



Un bărbat a fost arestat preventiv, ieri, de Judecătoria Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
 
Conform procurorilor din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, în sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că, duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, în timp ce se afla la terasa Onyx din Eforie Nord, a lovit-o cu piciorul în zona toracelui pe persoana vătămată B.A., în condiţiile în care aceasta din urmă se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de lucrător de poliţie, în cadrul Poliţiei Oraş Eforie, fiind solicitată să se deplaseze la terasa Onyx, deoarece muzica era dată prea tare.
 
Ulterior, după conducerea sa la sediul Poliţiei Oraş Eforie şi în condiţiile în care lucrătorul de poliţie B.A. s-a apropiat de inculpat pentru a încerca să-l împiedice să se autovatăme şi să lovească cu picioarele mobilierul, bărbatul, cu intenţie, a lovit-o cu piciorul în zona feţei pe persoana vătămată, în urma loviturilor aplicate, acesteia fiindu-i produse leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.
 
Mandatul de arestare nu este definitiv, el putând fi atacat la Tribunalul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un jandarm din Eforie și un polițist din Constanța au ajutat un suflet de om să pășească cu bine în această lume

10 Jul 2021 5110

Procurorul criminalist Sadîc Zafer oferă explicații Americanul care a înjunghiat un polițist la Eforie nu va fi trimis niciodată în judecată

08 Apr 2021 3351

Americanul care a înjunghiat un polițist la Eforie, internat la Spitalul de Psihiatrie Săpoca

07 Apr 2021 2247

Polițist înjunghiat în misiune, la Eforie. Judecătorii, chemați să confirme internarea medicală a principalului suspect

09 Mar 2021 2364

Rechizitoriu pentru unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Județului Constanța! Cum a fost „pedepsit“ un polițist din Argeș, detașat pe litoral, la Poliția Eforie

06 Mar 2021 4181

Decizie de ultim moment a judecătorilor! Este vizat americanul care a înjunghiat un polițist la Eforie

19 Feb 2021 1986

Dosarul polițistului înjunghiat la Eforie nu se mai află la Parchetul Judecătoriei Constanța. Cine a preluat ancheta. Ultima solicitare

19 Feb 2021 1858

Polițistul înjunghiat la Eforie va fi externat!

03 Feb 2021 1682

Polițistul înjunghiat la Eforie, în continuare internat. Suspectul, arestat. Ancheta continuă

30 Jan 2021 1880

Polițist înjunghiat la Eforie. Principalul suspect, un bărbat cu domiciliu în SUA, arestat. Cine ar prelua ancheta

28 Jan 2021 3061

Oficial de la Parchet! Cum a fost înjunghiat polițistul de la Eforie

27 Jan 2021 1632

Oficial Bărbatul care a înjunghiat un polițist la Eforie a fost arestat

27 Jan 2021 1728

SCJU Constanța, despre starea polițistului înjunghiat la Eforie Nord (video)

27 Jan 2021 2650

Polițist înjunghiat la Eforie Nord. Ultimele detalii de la IPJ Constanța

27 Jan 2021 2383

Ministrul de interne a aflat, în timpul emisiunii la B1Tv, că un polițist a fost înjunghiat la Eforie. Reacția lui Lucian Bode

27 Jan 2021 2669