Se întâmplă în Portul Constanţa Poliţişti reţinuţi pentru luare de mită şi furt calificat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe timp de câte 24 de ore faţă de inculpaţii Cristian Buga, Nicolae Zanet şi Sorin Cosmeanu, toţi trei agenţi de poliţie la Compartimentul de Ordine Publică al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, respectiv faţă de Florin Mustăţea şi Costel Bobric, care sunt cercetaţi, primii trei, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, al patrulea, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi dare de mită, iar ultimul, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat.
 
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că, în perioada 2014 - aprilie 2015, inculpatul Florin Mustăţea, ajutat de alţi făptuitori încă nedepistaţi sau neidentificaţi, a sustras din vagoanele-cisternă ale SC O.T. SA, sosite în Portul Constanţa, diferite cantităţi de produse petroliere, pe care le-a valorificat cu ajutorul coinculpatului Costel Bobric şi al altor participanţi neidentificaţi până în prezent. În cursul lunii aprilie 2015, inculpatul Florin Mustăţea a dat, cu titlu de mită, mai multe sume de bani şi produse petroliere inculpaţilor Cristian Buga şi Sorin Cosmeanu, iar inculpatul Nicolae Zanet a primit de la alt participant la furturile de produse petroliere sume de bani, astfel încât inculpaţii poliţişti să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, în sensul de a le permite, în continuare, „hoţilor“ să sustragă combustibil din Portul Constanţa.
 
La data de 23 aprilie 2015, cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele inculpaţilor sau ale apropiaţilor acestora, respectiv la autoturismele folosite, inclusiv cele de serviciu, au fost descoperite mai multe cantităţi de produse petroliere provenite de la vagoanele-cisternă manevrate în Portul Constanţa.
 
Citeşte şi
 
Denunţ formulat de un „frontierist“
„Cuiburi de viespi“ în Portul Constanţa. 12 poliţişti, luaţi pe sus!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 421

Adăscăliței Monica Delia, managerul Spitalului Mavromati din Botoșani, reținută de DNA!

20 Mar 2024 518

Borș Ioan, șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut de DNA!

16 Feb 2024 597

Directorul SLDP REISER SA Bârlad, cercetat pentru mită, a fost reținut pentru 30 de zile

26 Jan 2024 650

„Uită-te în ochii mei albaștri că totul o să fie bine!“ Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, explică de ce a fost trimis în judecată Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor! (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1572

Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, trimis în judecată de DNA Constanța, plasat sub control judiciar!

09 Jan 2024 1299

Procurorii DNA explică de ce l-au trimis în judecată pe Dumitru Buzatu, fost președinte al Consiliului Județean Vaslui! (DOCUMENT)

09 Jan 2024 720

Dosar DNA Constanța! Judecătorii anunță primul termen în dosarul lui Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor!

03 Jan 2024 825

Oficial! DNA Constanța îl trimite în judecată pe Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor (DOCUMENTE)

28 Dec 2023 1216

Dumitru Buzatu, fostul șef al Consiliului Judeţean Vaslui, cere să fie pus în libertate!

20 Dec 2023 645

DNA a încheiat al doilea acord de recunoaștere a vinovăției cu Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța

18 Dec 2023 1165

Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a fost trimis în judecată!

15 Dec 2023 1187

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, clasare de la DNA pentru mită! „Voi continua pe același drum corect! Unii s-au grăbit să ia măsuri“

14 Dec 2023 926

Mihai Lupu, președinte al Consiliului Județean Constanța, prima reacție după clasarea de la DNA – „M-am liniștit acum! Era și normal, sunt nevinovat!“

14 Dec 2023 1082

Exclusiv! Mihai Lupu, președintele CJC, clasare de la DNA! Ermil Chelariu și Adrian Roșu, trimiși în judecată. Caraiola Anăstase a încheiat acord

14 Dec 2023 2337