Poliţistul Cristian Zbenghea, achitat pentru moartea lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin

Poliţistul Cristian Zbenghea a fost achitat, ieri, de judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, din Tribunalul Constanţa, pentru moartea lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin, de 37 de ani, din Bucureşti. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Amintim că, pe data de 11 decembrie 2010, Florin Vasile a anunţat Poliţia despre faptul că sora sa, Luminiţa Magdalena Călin, a plecat în data de 10 decembrie, ora 21.00, de la domiciliul mamei sale din Constanţa şi nu a mai revenit. Vasile le-a mai spus oamenilor legii că, în data de 11.12.2010, ora 7.00, a fost sesizat telefonic că autoturismul surorii sale se află pe un câmp la marginea satului Stupina, comuna Crucea. În urma verificărilor efectuate, a reieşit că, în data de 11.12.2010, ora 2.00, Luminiţa Magdalena Călin nu ar fi oprit la semnalul poliţiştilor în comuna Nicolae Bălcescu, iar la intrarea în satul Stupina, autoturismul a pătruns pe un teren arabil unde a rămas împotmolit, femeia reuşind să fugă. La circa nouă kilometri, locul unde Luminiţa Magdalena Călin fusese văzută ultima oară, un cioban a găsit un craniu, iar poliţiştii au descoperit, ulterior cercetărilor, un presupus femur, o pereche de blugi şi o cizmă sfâşiată, cel mai probabil de animale sălbatice. Pe 30 noiembrie, Luminiţa-Magdalena Călin, lector universitar doctor, a fost condusă pe ultimul drum.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exclusiv Avem sentinţa finală în dosarul lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin

27 Apr 2017 11047

Fără precedent la Constanţa Din achitarea poliţistului Zbenghea - „Fapta nu a fost săvârșită de acesta, ci de o altă persoană“

25 Jan 2016 2625

Dosarul lectorului universitar doctor Luminiţa Magdalena Călin, redeschis

05 Aug 2015 2454