Primăria vrea servicii suplimentare de publicitate

După ce, în urmă cu două săptămâni, Primăria Municipiului Constanţa atribuia ofertantului SC Telegraf Advertising SRL un contract privind serviciul de publicitate radio prin intermediul unei agenţii de publicitate, azi are loc o nouă negociere pentru achiziţia unor servicii suplimentare privind publicitatea media în presa scrisă la contractul nr.70851/09.05.2008. 

Valoare contractului pe care autoritatea locală l-a dat firmei de prestări servicii la acel moment s-a ridicat la suma de 42.016 lei, fără TVA, SC Telegraf Advertising SRL depunând singura oferă pentru achiziţionarea acestui serviciu.

Până astăzi, în jurul prânzului, cei interesaţi de acest contract au putut să-şi depună ofertele la sediul autorităţii locale, negocierea având loc fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare privind achiziţionarea de servicii suplimentare referitoare la publicitatea media în presa scrisă. Motivaţia adusă neincluderii acestor servicii în contractul prevăzut iniţial a fost „necesitatea unor servicii suplimentare de publicitate media în presa scrisă, care, datorită unor circumstanţe neprevăzute, au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză“. În privinţa preţului de pornire pentru atribuirea acestui contract suplimentar, autoritatea contractantă a precizat că adjudecarea se va face în urma negocierii preţului solicitat de prestator. Mai mult, clauzele contractuale din contractul de servicii de publicitate media nr.70851/09.05.2008 se vor modifica prin act adiţional, conform ofertei negociate şi acceptate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat, în primă instanță! Azi, primul termen în apel (DOCUMENTE)

11 Jan 2024 990

Nemulțumiri după achitarea lui Robert Șerban, primarul orașului Eforie! (DOCUMENTE)

15 Sep 2023 1048

Ce „spune“ legea despre achitarea primarului din Eforie, Robert Șerban! „Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“

07 Sep 2023 1153

Constanța Tower, la Poarta 2. 35 de etaje și 500 de locuri de parcare. Judecătorii explică de ce au oprit proiectul

02 Aug 2023 5435

Continuă lucrările la sala de sport din orașul Cernavodă

16 Jun 2023 1136

Oficial de la Parchetul Curții de Apel Constanța Dosar penal în cazul deșeurilor depozitate în curtea instituției Confort Urban!

22 Apr 2023 1261

O nouă trecere de pietoni finalizată în municipiul Constanța. Unde este amplasată

09 Dec 2022 2171

O nouă trecere de pietoni va fi amenajată în municipiul Constanța!

06 Dec 2022 1322

MOTIVARE Judecătorii explică de ce se întoarce la DNA dosarul celor zece terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța vândute „la prețuri diminuate“

17 Nov 2022 2103

Ce comună din Tulcea primește bani de la fondul de rezervă. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial

13 Oct 2022 1113

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru repararea Corpului C1 al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol (DOCUMENT)

18 Sep 2022 3051

Sondaj de opinie 75% dintre respondenți nu cred că Farul va juca începând din 2024 pe noul stadion din Constanța

15 Aug 2022 2712

Nicușor Constantinescu, achitat în primă instanță! Final de proces, la Curtea de Apel, în cazul fostului președinte al Consiliului Județean Constanța

25 Jun 2022 1561

Proiecte de lege referitoare la Codurile penale Cum s-ar putea modifica vizitele intime, abuzul și neglijența în serviciu! (DOCUMENTE)

03 Jun 2022 1122

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu Populaţia vulnerabilă va primi voucherele de 50 de euro începând cu 1 iunie

09 May 2022 1157