Prins cu şapte arme de vânătoare Italianul cercetat pentru braconaj a fost eliberat

Italianul în vârstă de 30 de ani, cercetat de autorităţi pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, a fost scos din arestul IPJ Constanţa. Bărbatul din Italia a fost pus sub control judiciar, fiind cercetat în continuare, însă în stare de libertate. Decizia a fost luată de procurorii de la Parchetul Tribunalului Constanţa, care au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au instituit controlul judiciar faţă de cetăţeanul italian, care, timp de 24 de ore, s-a aflat după gratii.

Amintim că, în data de 17 octombrie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Constanţa au depistat în flagrant pe fondul de vânătoare din localitatea Cotu Văii şapte cetăţeni italieni, cu vârste cuprinse între 25 şi 76 de ani, care desfăşurau activităţi de vânătoare la specia ciocârlie de câmp, fără a respecta autorizaţia de vânătoare.

În urma extinderii cercetărilor, aceiaşi poliţişti au efectuat o percheziţie la o unitate hotelieră din Saturn, unde erau cazaţi bărbaţii, şi au ridicat de la un cetăţean italian de 30 de ani, şapte arme şi 561 de bucăţi de muniţie de vânătoare calibrul 12.
De menţionat că toate celelalte persoane sunt cercetate în stare de libertate pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Câte ciocârlii urmează să fie vânate în noul sezon, cu aprobarea Ministerului Apelor şi Pădurilor. Evoluţia cifrelor

11 Jun 2019 1486