05 Sep, 2019 16:05
1606
„Mă bucur că am reușit să acordăm finanțarea pe ultima sută de metri, ținând cont de adoptarea bugetului național cu întârziere. Sper ca aceste proiecte să continue în viitor, este bine pentru voi să luați contact cu o altă țară, cu o altă cultură, alte formații de dansuri, alte tradiții, pentru că vă lărgiți astfel orizonturile. Acesta este totuși un proiect mic față de celelalte multe și de amploare pe care le derulează maestrul Ștefan Coman la Tulcea, motiv pentru care merită toată aprecierea noastră. Nu am decât cuvinte de laudă pentru ceea ce face personal și ceea ce face prin cei pe care i-a instruit. De aceea, ori de câte ori a venit la Consiliul Județean, dumnealui a primit sprijinul nostru, în limita posibilităților. Am fost alături de domnia sa și vom fi în continuare. Dragi copii, vă felicit pe toți, să dea Dumnezeu să învățați numai lucruri bune și să aveți succesîn viață“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
„Mulțumim domnului președinte și domnului vicepreședinte pentru sprijinul oferit și facilitarea deplasării noastre în calitate de artiști la festivalul de la Poznan, Polonia. Este o mare onoare pentru noi să participăm la acțiunile de promovare a județului Tulcea. La ora actuală avem 17 ansambluri în județul Tulcea, este o mulțumire sufletească și profesională a mea pentru că aceste ansambluri sunt instruite de foștii mei elevi. Iată că Tulcea, care la un moment dat era ca o pată neagră în ceea ce înseamnă cultura tradițională populară românească, acum a devenit județul care câștigă premii indiferent cu ce ansamblul participă. Acest lucru nu este posibil fără sprijinul autorităților și vreau să precizez că suntem invidiați ca județ, în ceea ce privește sprijinul acordat de autoritățile județene și locale“, a declarat președintele Asociației Culturale Dorulețul, Ștefan Coman.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: